În data de 29 august, sute de muzee sătești, case memoriale, biserici de lemn și ateliere din toată România vor fi deschise până târziu.
Conceptul “Nopții muzeelor la sate” porneşte de la ideea că patrimoniul rural nu este doar ceva ce trebuie conservat, ci o resursă vie, capabilă să genereze creaţie şi dezvoltare locală. Ecosistemele reunesc actori culturali, comunităţi locale, artişti, copii, profesionişti şi vizitatori şi creează contexte în care ideile şi resursele pot circula.
Muzee şi colecţii muzeale săteşti, case memoriale, conace şi palate, gospodării tradiţionale, situri arheologice, biserici, mori, fierării, spaţii de expunere a artei, ateliere de meşteşugari şi alte locuri care păstrează memoria şi patrimoniul satului îşi deschid, pentru o noapte, porţile pentru public. Printre participanţi se numără şi 13 muzee şi obiective culturale din Republica Moldova, care se alătură reţelei evenimentului dedicat patrimoniului cultural din afara centrelor urbane.
„Dacă în drumul tău vei întâlni un Muzeu al Boierilor Venetiei, un Muzeu de Pânze și Povești, un Muzeu al Viselor sau al Fluierelor Lumii, o Fierărie Albastră, un Muzeu al oalelor fără de sminteală, o Casă a Poveștilor, o Chilie a Zânelor sau o Fermă de Artă, să știi că nu te-ai rătăcit într-o poveste fantastică … Toate aceste locuri există cu adevărat și le poți vizita …” spun organizatorii „Noapții Muzeelor la Sate”.
Cele mai multe muzee sătești se vor deschide pentru acces gratuit la ora 18:00 în data de 29 august. Ultimele se vor închide la ora 02:00.
Programul complet al celei de-a patra ediţii a Nopţii Muzeelor la Sate este disponibil pe www.noapteamuzeelor-la-sate.ro.
Citește și
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Notifică-mă prin email când sunt publicate alte comentarii.
Notifică-mă prin email când sunt publicate articole noi.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2026. Toate drepturile rezervate autorului.