Compania aeriană românească AnimaWings a cerut intrarea în insolvență.
AnimaWings a cerut intrarea în procedura de reorganizare judiciară, după ce problemele tehnice repetate ale flotei și presiunile financiare au afectat activitatea companiei. Compania continuă operarea cu cele două aeronave Airbus A320 disponibile şi lucrează pentru menţinerea unui număr cât mai mare dintre zborurile şi rutele planificate.
„Activitatea AnimaWings și operațiunile de zbor continuă. În perioada următoare, programul va fi adaptat capacității operaționale disponibile, cu prioritate pentru operarea unui număr cât mai mare dintre zborurile planificate și limitarea impactului asupra pasagerilor. Pasagerii ale căror zboruri vor fi afectate vor fi notificaţi direct și vor primi informații privind soluțiile disponibile pentru rezervările lor,”anunță reprezentanții companiei.
Compania AnimaWings este deţinută de fraţii Cristian şi Marius Pandel, fondatorii Christian Tour, a avut anul trecut afaceri de 330 milioane lei, aproape o triplare a veniturilor faţă de anul anterior, potrivit datelor Ministerului de Finanţe. În acelaşi timp, compania a înregistrat pierderi de peste 107 milioane lei, în contextul în care a avut un profit de aproape 2 milioane lei cu un an în urmă, scrie Ziarul Financiar.
Foto cu rol ilustrativ
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Notifică-mă prin email când sunt publicate alte comentarii.
Notifică-mă prin email când sunt publicate articole noi.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2026. Toate drepturile rezervate autorului.