Vin vești bune pentru fermierii afectați de secetă. Peste 155 de milioane de lei sunt alocate pentru culturile de porumb și floarea soarelui.
În ședința Guvernului din18 septembrie 2026, a fost aprobată o hotărâre prin care se acordă un sprijin financiar de urgență în agricultură, destinat producătorilor agricoli din sectorul vegetal ale căror suprafețe cultivate cu porumb și floarea soarelui au fost grav afectate de seceta pedologică manifestată în anul 2025.
‘Astfel, se urmărește compensarea parțială a pierderilor suferite de fermieri din cauza secetei severe și asigurarea resurselor necesare continuării activității agricole, fără a distorsiona piața sau concurența,” transmite Ministerul Agriculturii ;i Dezvotării Rurale.
Fondurile se acordă pentru suprafețele agricole care au fost afectate de seceta pedologică în procente cuprinse între minimum 30% și maximum 100% inclusiv, atestate prin procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor. Schema se aplică pe întregul teritoriu al României,
Sprijinul financiar este în cuantum de până la 333 lei/hectar (echivalentul a circa 63 euro/ha), iar culturile eligibile pentru acordarea ajutorului sunt porumbul și/sau floarea soarelui.
Resursele financiare totale necesare implementării acestei scheme de sprijin se ridică la 155.361.520 lei (echivalentul a 29.600.000 euro, calculat la cursul de 5,2487 lei/euro).
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Notifică-mă prin email când sunt publicate alte comentarii.
Notifică-mă prin email când sunt publicate articole noi.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2026. Toate drepturile rezervate autorului.