Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, a participat marți, 12 mai, la Bruxelles, la Reuniunea Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene (CAE), desfășurată în formatul miniștrilor apărării. Au fost prezenți și secretarul general al NATO, Mark Rutte, și ministrul ucrainean al apărării, Mykhailo Fedorov.
Mesajul principal al României a fost legat de importanța recalibrării, la nivel european și Aliat, a capabilităților de combatere a amenințărilor aeriene generate de acțiunile Federației Ruse împotriva Ucrainei, în contextul recentelor incidente cu drone rusești care au pătruns neautorizat în spațiul aerian național.
Ministrul a menționat numărul ridicat al incidentelor de violare a spațiului aerian european și Aliat de drone folosite în contextul războiului Rusiei în Ucraina, precizând că acest lucru se întâmplă și în România. A fost prezentat recentul incident cauzat de căderea unor fragmente de dronă, purtând încărcătură explozivă, în municipiul Galați. Ministrul a indicat că, de la începutul anului, au avut loc 14 incidente în care drone ruseşti au intrat în România, trei dintre acestea purtând încărcătură explozivă. Acestea au încǎlcat, astfel, spațiul aerian european şi euro-atlantic. Ministrul român a evidențiat cǎ deşi geografia determinǎ o percepție diferitǎ privind astfel de amenințǎri, este necesarǎ abordarea acestora ca o provocare comunǎ, care vizeazǎ întreaga securitate europeană”, a transmis MApN.
În privința sprijinului pentru Ucraina, oficialul român a reiterat importanța menținerii unei susțineri coordonate și predictibile pentru consolidarea capacității de apărare a statului ucrainean, subliniind necesitatea unei abordări unitare și coerente la nivel european, ținând cont de provocările generate de războiul de agresiune al Federației Ruse, precum și importanța coordonării UE-NATO pe acest subiect.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.