În cursul nopţii de luni spre marţi, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au venit mai mulți influenceri pentru a fi alături de o pacientă care a cerut ajutor pe o rețea de socializare. Aceasta a spus că nu este tratată corespunzător, nu i se spune ce diacnostic are și vrea să fie mutată la alt spital, dar nu i se dă voie. Mama pacientei era în fața spitalului, dar după spusele fetei, nu avea voie sa intre în salon să o vadă. Fata se simțea destul de rău, abia vorbea și îi era foarte frică. După mai multe discuții, pacienta a fost externată și mutată la un spital privat din București.
În urma acestui incident, reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa și Președintele Consiliului Județean Constanța au transmis un punct de vedere în legătură cu faptul că mai multe persoane au încercat să externeze o pacientă internată în secţia de Neurologie.
„Referitor la incidentul din cursul nopții trecute , cand ne-am confruntat cu o situație deosebit de gravă, generată de un grup de persoane/rude ale unei paciente internate în cadrul Secției Clinice Nuerologie, facem următoarele precizări:
Un grup de persoane a pătruns neautorizat în incinta spitalului, in jurul orei 3 dimineata, cu intenția de a externa pacienta, încălcând flagrant regulile de acces, normele interne și protocoalele de siguranță ale unității sanitare.
Inițial, grupul s-a deplasat în Unitatea de Primiri Urgențe, unde a perturbat activitatea medicală prin comportament agresiv și prin filmarea neautorizată a personalului și a spațiilor medicale, inclusiv prin transmiterea în direct pe rețelele de socializare. Ulterior, aceștia au pătruns abuziv în Secția Neurologie, creand panică în rândul pacienților internați. Au perturbat actul medical și au adresat amenințări personalului medical.
Menționăm ca pacienta fusese evaluată complet și beneficia de tratament corespunzător simptomatologiei pentru care a fost spitalizata. Internarea a avut loc în cursul zilei precedente, în jurul orei 19:00. Pe parcursul serii și al nopții, pacienta a efectuat investigațiile necesare, inclusiv CT și angio-CT, rezultatele fiind favorabile, fiind exclusă orice patologie vasculară acută.
Având în vedere gravitatea situației, pentru restabilirea ordinii și siguranței pacienților și a personalului, a fost necesară intervenția organelor de poliție”, au precizat reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
„Am urmărit, în ultimele zile, cum „fierbe” mediul online de opinii și de oameni mai mult sau mai puțin politici, „șocați” de ceea ce se întâmplă în spitalul județean. Inițial, m-am amuzat văzând cum se trezesc oameni adormiți de mult. Acum, însă, sunt deja cuprins de revoltă. Circul acesta continuu și „lipitul” de un subiect care aduce imagine sunt de-a dreptul penibile.
Unde erau toți acești oameni când spitalul era vândut bucată cu bucată? Când morții erau autopsiați într-o cămăruță improvizată, fără apă curentă? Când laboratorul spitalului era privat și încasa de 10 ori prețul analizelor? Când carierele de la Drumuri Județene erau închise rând pe rând, ca să se cumpere piatră de la privați? Când clădirile care aparțin Consiliului Județean au fost lăsate să se deterioreze enorm, pentru a putea fi vândute pe nimic? Când Spitalul Mamă și Copilul pierdea finanțarea pentru că nu se obțineau avizele sau când turcii s-au oferit să construiască un spital regional, public, și au fost refuzați?
Domnilor, dacă doriți să vă afirmați, de ce nu ați luat măsuri atunci, să preluați inițiativa, să vă asumați riscuri și înjurături, așa cum îmi asum eu? Poate că, dacă împărțeam presiunea cu dumneavoastră, nu mai era nevoie de demisie. Când lucrurile încep să se miște, acum s-au trezit toți. Toată lumea este expert, toți pacienții se diagnostichează singuri, iar toți „influencerii” care fac bani grei din circul pe care îl devorează publicul credul sunt, brusc, specialiști.
Eu și cetățenii nu avem nevoie de ei. Ne facem treaba bine, ca și până acum, iar acest lucru se vede. Să facă politică și să își câștige imaginea lipindu-se de alte subiecte, mai ales că o parte dintre ei au fost la putere când s-a distrus județul, când se pierdeau în neant 10 milioane de euro pe an.
Dacă eu însumi am considerat că nu este cazul să mă pronunț și am lăsat conducerea spitalului să cerceteze și să semnaleze o problemă ținută, oricum, sub preș de ani buni, deși știută de toți, de ce s-ar pronunța alții? Singura instituție care are autoritatea de a verifica este Ministerul Sănătății. Iar scopul acestei verificări, la care am fost invitat să particip, nu este deloc acela de a „omorî” doctorii. Nimeni nu este perfect, însă ideea este să modificăm legea astfel încât să fie motivați, nu să le dăm în cap.
În încheiere, îmi cer scuze că am postat astăzi, într-o zi de sărbătoare, dar mă îneacă revolta când văd cum se face o manipulare în masă și cum s-a umplut, brusc, online-ul de „fete mari”. Vă doresc o zi calmă și nu vă faceți griji: noi suntem aici să ne facem treaba”, a scris Florin Mitroi, Președintele Consiliului Județean Constanța, pe pagina sa de Facebook.
Și IPJ Constanța a prezentat un punct de vedere în legătură cu incidentul petrecut la Spitalul Județean Constanța:
„La fața locului, echipajul de poliție a constatat că starea de tensiune ar fi fost generată de nemulțumirea mai multor cetățeni referitor la procedura de externare a unei persoane pe parcursul nopții, solicitare care ar fi contravenit regulamentului intern de funcționare al unității spitalicești.
Polițiștii au rămas în zonă pentru o perioadă de timp pentru a monitoriza evenimentul și a asigura un climat de siguranță, intervenția având ca scop principal prevenirea escaladării situației și preîntâmpinarea oricăror fapte de natură contravențională sau penală.
În urma prezenței forțelor de ordine și a medierii situației, s-a stabilit că nu au fost încălcate normele de conviețuire socială și nu a fost tulburată ordinea și liniștea publică.
Menționăm faptul că la fața locului nu au fost adresate injurii, nu au fost provocate agresiuni fizice și nu s-au constatat probleme care să impună aplicarea unor sancțiuni legale, situația fiind soluționată fără incidente” – a spus IPJ Constanța.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.