Patriarhia a anunţat programul de vizitare al Catedralei Naţionale, după expirarea, miercuri, la miezul nopţii. „Reamintim publicului că, după 11 zile de pelerinaj, zi şi noapte, închinarea credincioşilor în Sfântul Altar al Catedralei Naţionale se încheie miercuri, 5 noiembrie, la miezul nopţii (ora 24.00)”, anunță, marţi, Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
Potrivit Patriarhiei Române, în perioada 6-14 noiembrie, inclusiv, Catedrala Naţională este deschisă zilnic spre vizitare, între orele 11.00-19.00.
În perioada 15-29 noiembrie, Catedrala Națională va fi închisă pentru continuarea lucrărilor interioare (pictură în mozaic și instalații).
În ziua de 30 noiembrie 2025, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și al Catedralei Naționale, Catedrala va fi deschisă pentru Sfânta Liturghie (orele 9.00-12.00), iar în data de 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, Catedrala va fi deschisă pentru slujba de Tedeum (mulțumire).
Apoi, în 2 decembrie, va fi deschisă pentru vizitare. Însă, în perioada 3-23 decembrie, Catedrala va fi închisă pentru continuarea lucrărilor interioare.
În perioada 24 decembrie 2025 – 8 ianuarie 2026, Catedrala va fi deschisă zilnic spre vizitare, între orele 9.00-17.00.
În zilele în care Catedrala Națională este închisă, pelerinii se pot ruga la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, din apropierea Catedralei Naționale.
Citește și Muncitor român, mort în Italia. Roma declară zi de doliu
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.