Noaptea Muzeelor la Sate. un demers național dedicat redescoperirii patrimoniului cultural din mediul rural, aduce pe 6 septembrie 2025 un eveniment unic în Europa, care reunește peste 140 de obiective culturale din 36 de județe.
Trei dintre obiectivele Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanțaîși vor deschide porțile pentru o zi specială, dedicată copiilor, părinților și tuturor celor pasionați de poveștile locurilor care au scris istorie. Publicul va avea acces în intervalul orar 12:00 – 23:00:
𝘼𝙘𝙩𝙞𝙫𝙞𝙩𝙖𝙩𝙚 𝙨𝙥𝙚𝙘𝙞𝙖𝙡𝙖̆ 𝙡𝙖 𝘾𝙤𝙢𝙥𝙡𝙚𝙭𝙪𝙡 𝙈𝙪𝙯𝙚𝙖𝙡 𝘼𝙙𝙖𝙢𝙘𝙡𝙞𝙨𝙞 „𝙏𝙧𝙤𝙥𝙖𝙚𝙪𝙢 𝙏𝙧𝙖𝙞𝙖𝙣𝙞” – „𝙊 𝙞𝙣𝙫𝙞𝙩𝙖𝙩̦𝙞𝙚 𝙡𝙖 𝙡𝙚𝙘𝙩𝙪𝙧𝙖̆ 𝙨̦𝙞 𝙙𝙞𝙖𝙡𝙤𝙜”
Cu prilejul Zilei Internaționale a Cititului Cărților, marcată tot pe 6 septembrie, vizitatorii sunt invitați la Complexul Muzeal „Tropaeum Traiani” din Adamclisi, unde spațiul muzeal se va transforma într-un loc de întâlnire, lectură și explorare cultural-istorică. Scopul activităților este de a încuraja lectura în rândul celor mici, de a aduce istoria mai aproape de publicul tânăr și de a stimula imaginația și creativitatea, prin intermediul poveștilor inspirate din trecut.
Programul include: tururi ghidate tematice; lecturi interactive; ateliere educative pentru copii; concurs de lectură cu tematică istorică.
De asemenea, Muzeul de Artă „Dinu și Sevasta Vintilă” din Topalu va oferi acces gratuit vizitatorilor între orele 10:00 și 18:00.
În toate obiectivele intrarea este GRATUITĂ!.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.