Primul contract de finanțare semnat de Municipiul Constanța prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027: Grădinița nr. 33 intră în reabilitare energetică
Municipiul Constanța a semnat primul contract de finanțare prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027, care vizează reabilitarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 33. Valoarea investiției este de aproximativ 7,5 milioane de lei. Contractul a fost încheiat între Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Constanța, reprezentată de primarul Vergil Chițac, și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Autoritate de Management.
Proiectul are ca obiectiv crearea unui mediu educațional sigur și eficient din punct de vedere energetic, prin lucrări ample de modernizare.
Finanțarea este acordată în cadrul Obiectivului de Politică 2 – „O Europă mai verde și mai rezilientă”, Prioritatea 2 – „O regiune prietenoasă cu mediul și rezilientă la riscuri”, Obiectiv Specific 2.1 – Promovarea eficienței energetice în clădirile publice.
A fost semnat contractul de execuție pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 37 din Constanța. Proiectul „Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr. 37, Constanța” este finanțat prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență – Renovarea energetică a clădirilor publice, având o valoare totală de 16.010.014,11 lei. Termenul de…
Candidatul PSD la Primaria Constanta, Decebal Fagadau, alaturi de Irinela Nicolae - profesor si Liviu Merdinian - medic, au sustinut o conferinta de presa, in cadrul careia au prezentat proiectele pe care intentioneaza sa le puna in practica daca vor castiga alegerile. Decebal Fagadau a spus ca prioritare sunt investitiile…
Primăria Municipiului Mangalia a organizat, vineri, la Clubul Nautic Callatis, evenimentul prilejuit de finalizarea lucrărilor la proiectul: „AMENAJARE ŞI REABILITARE OBIECTIVE TURISTICE ÎN STAŢIUNEA NEPTUN–OLIMP”. Proiectul este realizat în cadrul Programului Operațional Regional, Axa Prioritara 5 - “Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului”, Domeniul de intervenție 5.2 - „Crearea, dezvoltarea, modernizarea…