Farul s-a impus în fața celor de la Petrolul, scor 2-1, în ultimul meci al etapei a opta din Superligă.
Golurile au fost marcate de Răzvan Tănasă( min 29) și Ionuț Larie(min 87 penalti). Adi Chică-Roșă a punctat pentru Petrolul.
„O partidă câștigată cu emoții, toate din acest an așa le-am câștigat. Maftei am forțat puțin cu el, Istvan nu am vrut să forțăm, a avut dureri mari la cap. Toți jucătorii care au intrat sau care au fost în lot au avut energia necesară. Maftei are problema tot în zona musculară unde a mai avut. Sperăm ca în 3-4 săptămâni să fie bine….Era o partidă complicată, toate echipele făcuseră puncte, noi am rămas în spate, dar acum suntem într-o poziție bună pentru a ne lupta pentru primele șase locuri,” a declarant Ianis Zicu.
Farul (antrenori Cristian Sava și Ianis Zicu): Buzbuchi – Maftei (40 Sîrbu), Larie, Țîru (46 Dican), Ganea – Vînă (81 Iancu), Ramalho, Radaslavescu (62 Pellegrini0 – Sima, Ișfan (46 Markovic), Tănasă. Rezerve: R.Munteanu, Ducan – Fabinho, Duțu, Banu, N.Popescu, Furtado.
Petrolul (antrenor Liviu Ciobotariu): Balbarau (46 Krell) – Ricardinho (46 Araujo), Papp, Prce, Sălceanu (90 Paraschiv) – Doukansy, Dongmo – Tolea, Jyry, Grozav – Chica Rosa (69 Doumtsios). Rezerve: Krell – Araujo, Marian, Radu, Mateiu, De Jesus, Botogan, Dumitrache, Ludewig, Hermann.
Farul este pe locul 6, cu 13 puncte. Petrolul rămâne cu 6 puncte, pe locul 12.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.