1500 de perechi de papuci, susceptibili a fi contrafăcuți, în valoare de 375.000 lei, au fost opriți în Portul Constanța de polițiștii de frontieră constănțeni.Mprfurile urmau să ajungă la o societate comercială din București.
„În data de 13.06.2025, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud-Agigea a efectuat controlul fizic asupra unui container încărcat cu bunuri, sosit din China, având ca destinație o societate comercială din București. În urma verificărilor amănunţite s-a constatat că în interiorul containerului se aflau 1500 perechi de papuci, în valoare totală de 375.000 lei, care sunt susceptibili a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute,” transmite Garda de Coastă.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, iar bunurile au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor, la finalizare urmând a fi luate masurile legale.