Un incendiu violent a izbucnit luni într-un apartament din localitatea Măcin, județul Tulcea. Un bărbat de 76 de ani și-a pierdut viața. Focul ar fi pornit de la o ţigară nestinsă.
La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj din cadrul Secției de Pompieri Măcin, cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum. Din primele informații, în interiorul locuinței se afla o persoană imobilizată. După pătrunderea în apartament, pompierii au identificat un bărbat, în vârstă de aproximativ 76 de ani. Echipajele medicale au intervenit imediat pentru acordarea primului ajutor, însă, din păcate, pentru victimă nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decedat.
Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului și pentru evacuarea fumului din imobil. În urma cercetărilor, cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind o țigară nestinsă.
Foto cu rol ilustrativ
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.