Aplicația e-Terra, sistemul informatic prin care sunt gestionate la nivel național cadastrul și cărțile funciare, a fost repornită etapizat marți, la o lună de la atacul cibernetic care a afectat tranzacțiile imobiliare din România. Vor fi prioritizate actele depuse sau întocmite în perioada în care sistemul nu a funcționat. Extrasele de carte funciară deja eliberate și valabile la momentul atacului au fost prelungite.
Prima zi de funcționare a aplicației e-Terra va fi dedicată cu prioritate înregistrării actelor primite prin corespondență și a celor instrumentate de notarii publici în perioada în care sistemul nu a fost disponibil.
Începând de miercuri, 12 august 2026, ora 8:30, aplicația e-Terra va fi disponibilă și altor categorii de utilizatori: persoane autorizate să execute lucrări de cadastru, experți tehnici-judiciari, executori judecătorești, care aveau acces în această aplicație înainte de producerea incidentului.
Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor și pentru a oferi informații privind reluarea activității aplicației e-Terra, ANCPI pune la dispoziția acestora linii telefonice dedicate de Call Center.
Informații și suport pot fi obținute la următoarele numere de telefon: 0749012525, 0749016331, 0735 950 582
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Notifică-mă prin email când sunt publicate alte comentarii.
Notifică-mă prin email când sunt publicate articole noi.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2026. Toate drepturile rezervate autorului.