Meteorologii au emis, vineri, mai multe avertizări cod galben care anunţă instabilitate atmosferică şi vânt puternic pentru mai multe zone ale ţării, până duminică dimineaţă.
În intervalul 26 aprilie, ora 10 – 27 aprilie, ora 10, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei și sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 50…70 km/h), vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.