Poliția Municipiului Tulcea a desfășurat sâmbătă o razie în în municipiul Tulcea și în localitatea Somova.
Polițiștii au acționat în stradă, principalele obiective ale acțiunii fiind prevenirea și combaterea faptelor cu violenţă pe stradă, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, combaterea traficului și consumului de droguri sau traficului de persoane, precum și pentru depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.
La data de 13 ianuarie 2024, în jurul orei 16 polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tulcea au identificat în trafic un bărbat, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Tulcea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Barajului din aceeași localitate,iar în urma testării cu aparatul din dotare,…
Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la o casă de locuit în localitatea Somova, județul Tulcea. La sosirea echipajelor au constatat că incendiul se manifestă cu flacără deschisă la casa de locuit. "Întrucât existau informaţii că în interiorul locuinței ar putea să fie o persoană,…
O persoană a ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut pe DN 22 E87, între localitățile Somova și Mineri din județul Tulcea. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că un bărbat de 48 de ani, a condus un autoturism între localitățile Somova și Mineri, iar…