Şantierul naval Mangalia a fost vândut vineri, 9 octombrie 2026, după cinci licitații eșuate și o lungă perioadă în care a avut activitatea paralizată.
CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, anunță că ,Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, în urma unei licitații, companiei Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru 138.034.320,47 euro, fără TVA. Rheinmetall a participat pentru prima dată la o licitație organizată pentru vânzarea Șantierului Naval Mangalia. Grupul german este aşteptat să construiască aici patru nave militare, în baza unui contract de 920 de milioane de euro finanţat prin programul european SAFE.
Paul Dieter Cîrlănaru, directorul general al CITR, a declarat că tranzacția oferă șantierului posibilitatea de a-și relua activitatea. „Acest demers asigură posibilitatea reluării activității Șantierului Naval Mangalia, unul dintre cele mai importante active industriale ale României. Vânzarea reprezintă finalul unui proces complex de valorificare menit să asigure continuitatea activității și o perspectivă de viitor încurajatoare”, a afirmat acesta.
La şantierul din Mangalia, statul român este acţionar majoritar cu 51%, iar compania olandeză Damen are 49% din acţiuni. Magistrații de la Tribunalul Constanța au decis Pe 28 aprilie 2026 falimentul șantierului, după ce adunarea creditorilor a respins planul de reorganizare propus de administratorul judiciar.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Notifică-mă prin email când sunt publicate alte comentarii.
Notifică-mă prin email când sunt publicate articole noi.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2026. Toate drepturile rezervate autorului.