Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2026, este programată marți, 14 iulie, în 42 de centre de examen organizate la nivel național, câte unul în fiecare județ și în municipiul București. Accesul în centrele de examen este permis între orele 7:30 și 8:00, pe baza unui act de identitate valabil. Candidații pot prezenta cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate sau, în lipsa acestora, un pașaport aflat în perioada de valabilitate.
Testarea începe la ora 9:00 și are o durată de patru ore. În situații speciale, timpul de lucru poate fi prelungit cu una sau două ore, măsură aplicabilă, de exemplu, candidaților nevăzători, ambliopi sau celor cu anumite deficiențe de vedere ori în alte cazuri prevăzute de metodologie.
Primele rezultate vor fi publicate pe 21 iulie, atât în centrele de examen, cât și pe platforma dedicată examenului de definitivat. Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, până la ora 20:00, precum și pe 22 iulie, până la ora 12:00.
Rezultatele finale vor fi publicate pe 27 iulie, iar validarea acestora prin ordin al ministrului Educației este programată în perioada 30 iulie-18 august 2026
Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Candidații care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar (obiectivul în sine al examenului). Cu alte cuvinte, prin obținerea definitivării în învățământ, cadrele didactice depășesc etapa de debutant și au posibilitatea de se înscrie pe o rută ascendentă de profesionalizare, transmite Ministerul Educației ți Cercetării.
Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel național pe discipline.
Cele mai multe înscrieri au fost înregistrate la învățământul preșcolar și primar
Potrivit legislației în vigoare, examenul național pentru definitivare în învățământ poate fi susținut gratuit de cel mult trei ori.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Notifică-mă prin email când sunt publicate alte comentarii.
Notifică-mă prin email când sunt publicate articole noi.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2026. Toate drepturile rezervate autorului.