A fost alertă pe litoral sâmbătă, 4 iulie. Din cauza valurilor mari a fost arborat steagul roșu care reprezintă pericol extrem de înec și interzice intrarea în mare. Dar, foarte mulţi turişti care se află pe litoral ignoră aceste avertismente.
Salvatorii constănțeni au intervenit pentru salvarea a două persoane aflate în pericol de înec. În zona Vama Veche, o persoană a fost scoasă din apă. La locul solicitării au intervenit echipajul SMURD Vama Veche și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța. Victima, conștientă, a fost evaluată medical și transportată la Spitalul Municipal Mangalia pentru investigații de specialitate. În stațiunea Mamaia, o fată de 11 ani a fost scos din apă inconștientă. După aplicarea manevrele de resuscitare a fost preluată de echipajele medicale și transportată în stare gravă la spital.
Steagul roșu interzice total scăldatul din cauza curenților puternici și a valurilor periculoase. Ignorarea acestuia poate duce la tragedii majore, iar salvamarii atrag atenția că marea agitată nu iartă nici măcar înotătorii experimentați
„Începând cu data de 26 iunie, pe litoralul românesc au fost operaționalizate 24 de puncte temporare de intervenție, respectiv 11 puncte de stingere, 7 puncte de prim ajutor și 6 puncte de salvare acvatică, încadrate cu pompieri militari și tehnică de intervenție din cadrul ISU Constanța, precum și cu efective și mijloace dislocate din alte inspectorate pentru situații de urgență din țară. Acestea sunt amplasate în zonele cu aflux mare de turiști, pentru a asigura intervenția în cel mai scurt timp în cazul producerii unor situații de urgență,” transmite ISU Constanța.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Notifică-mă prin email când sunt publicate alte comentarii.
Notifică-mă prin email când sunt publicate articole noi.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2026. Toate drepturile rezervate autorului.