Caz șocant în Tulcea. O elevă de 18 ani din Babadag, s-a sinucis în apartamentul unde stătea cu chirie în municipiul Tulcea. Fata era elevă la Colegiul Național Spiru Haret. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele producerii nefericitului incident.
Ce spun polițiștii
La data de 30 ianuarie 2026, la ora 16:15, prin apel la Serviciul Unic de Urgență 112, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a fost sesizat cu privire la descoperirea unei persoane de sex feminin decedată, care nu ar prezenta semne vitale, la o adresă din localitatea Tulcea.
Un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Tulcea, împreună cu un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Tulcea, s-au deplasat de urgență la fața locului unde au constatat că cele sesizate se confirmă.
Persoana decedată a fost identificată ca fiind o tânără, de 18 ani, domiciliată în localitatea Babadag, județul Tulcea.
Cazul a fost preluat de organele de cercetare penală competente ale poliției sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria competentă, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor decesului.
Inspectoratul Școlar Județean Tulcea a transmis un comunicat prin care anunța decesul unei eleve dintr-o unitate de învățământ din județ, eveniment tragic petrecut în data de 30 ianuarie 2026.
„În aceste momente dificile, ne exprimăm compasiunea și solidaritatea profundă față de familia îndurerată, față de colegi, cadrele didactice și toți cei afectați de această tragedie. Inspectoratul Școlar Județean Tulcea și unitatea de învățământ vor colabora cu instituțiile abilitate pentru clarificarea tuturor circumstanțelor acestui caz, cu respectarea strictă a legislației în vigoare și a dreptului la viață privată. La nivelul unității de învățământ vor fi puse la dispoziție servicii de consiliere psihologică pentru elevi și cadrele didactice, prin intermediul consilierilor școlari, în vederea oferirii sprijinului emoțional necesar”, transmite I;J Tulcea.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.