Food Truck Festival devine pentru trei zile, locul perfect pentru iubitorii de mâncare delicioasă.
Între 23 și 25 mai 2025, Bulevardul Tomis și Parcul Primăriei din Constanța se vor transforma într-un paradis culinar în aer liber
Food Truck Festival aduce la Constanța 27 de truck-uri cu preparate diverse, street food autentic și deserturi irezistibile, promițând o explozie de gusturi din toate colțurile lumii.
Timp de trei zile, vizitatorii vor putea savura delicii culinare: burgeri suculenți, clătite uriașe, deserturi cu churros, preparate turcești, specialități grecești sau sănătoase, vor explora zonele de relaxare și vor participa la activități dedicate întregii familii, într-o atmosferă vibrantă susținută de muzică live și de DJ DFL.
Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului, vor fi instituite următoarele restricții de circulație:
Circulația rutieră va fi restricționată pe bulevardul Tomis, între bulevardul Ferdinand și strada Traian, de pe 22 mai, ora 22:00, până pe 26 mai, ora 05:00.
În zonă vor fi amplasate indicatoare rutiere temporare, în conformitate cu restricțiile de circulație instituite.
Evenimentul va avea următorul program de desfășurare:
Vineri, 23 mai: 12:00 – 23:00
Sâmbătă, 24 mai: 11:00 – 23:00
Duminică, 25 mai: 11:00 – 23:00