Deși informația se găsește la un click distanță pe minunatul nostru Internet, care ne acaparează pe zi ce trece din ce în ce mai mult timp din viață, sau la un telefon distanță ca să pui o întrebare, totuși sunt persoane care privesc psihologul (de fapt, termenul corect este psiholog-psihoterapeut, deoarece acesta se ocupa de intervenţie) cu teamă, cu neștiință, “pe după perdea” ca să nu se prindă cineva că au vreo nevoie sau dorință de la viață.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), nu este mai bine sau mai rău la psiholog față de psihiatru și viceversa, ci contează doar ceea ce căutăm cu adevărat: o rezolvare a unei situații de moment și cu efecte pe termen scurt sau o schimbare a felului în care îți trăiești viața pe termen lung. Uneori este posibil să avem nevoie de ambii specialiști și, dacă îi găsim și sunt dispuși să colaboreze, atunci ne putem considera pe jumătate vindecați.

Ce face psihiatru?

Psihiatrul este specialistul care:

1. Alocă o discuție scurtă (max. 20 min) cu persoana în privința situației deoarece are o anumită pregătire, abordare și direcție medicală și treaba lui este să recomande un tratament pe care să-l ia persoană acasă.
2. Tratează medicamentos persoană care prezintă un dezechilibru ajuns deja în planul fizic.
3. Tratează efectul pe care l-au avut evenimentele în viață persoanei.
4. Tratează la nivel fiziologic, aducând chimic în organism substanțele necesare pe care corpul nu le mai produce suficient sau reglând ceea ce produce în exces și ajutând organismul să reînvețe treptat echilibrul natural.
5. Tratează pe termen limitat, până la eliminarea simptomelor.
6. Susține medicamentos persoana care se simte emoțional suficient de rău încât să nu se poată concentra asupra schimbării în plan mental, emoțional, comportamental.

Ce face psihiterapeutul?

Psihoterapeutul, practicianul de neuro-programare lingvistică (NLP), coach-ul, consilierul de dezvoltare personală, este specialistul care:

1. Alocă câte o ședința pe săptămână (50 minute) pe un termen mai lung persoanei pentru a produce schimbarea solicitată și treaba lui este să recomande un mod de gândire și comporatament pe care-l exersează împreună în cabinet și apoi este fixat prin lucrul de acasă al persoanei.
2. Susține și ghidează persoana psihic, emoțional și comportamental, în a învață cum să facă față evenimentelor trecute, prezente și viitoare și cum să învețe prin prisma acestora să devină o persoană mai bună și plină de resurse.
3. Tratează deseori cauza și sădeşte semințele unei percepții și unui comportament pentru viitor, centrate pe rezultat
4. Produce schimbare la nivel mental, emoțional și comportamental
5. Ghidează și învață persoana pentru tot restul vieții să-și acceseze forța interioară și toate resursele necesare unei vieți împlinite pe toate planurile.
6. Ghidează persoana spre a găsi şi exersa metode pentru schimbare potrivite, cu scopul dezvoltării și evoluției personale, îmbunătățirii abilitaţiilor sociale și de comunicare, a menținerii sănătății mentale, emoționale și comportamentale în toate aspectele vieții și pentru tot restul vieții

Unde se întâlnesc aceste 2 profesii?

Sunt situații în care persoana se simte emoțional destul de rău încât să nu se poată concentra asupra schimbării și exersării de noi atitudini și abilități de gândire pozitivă lucrate cu psihoterapeutul sau ghidul. “În acest caz, psiholog-psihoterapeutul sau ghidul tău pentru viață, ar fi bine să te îndrume către un specialist psihiatru care să-ți recomande o medicație ușoară, astfel încât să te poți capacita pentru schimbarea în plan concret. Asta nu înseamnă că ești “nebun” sau că ar fi vreun pericol fizic, ci înseamnă că acei doi specialiști colaborează pentru starea ta de bine, pentru a te ajuta să faci schimbarea mai repede și sigur”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

“Sunt situațîi în care medicația este insuficientă pentru că persoana să facă schimbări semnificative în viață ei, deoarece pastila nu schimbă modul de gândire, intrepretare a evenimetelor și reacția sau comportamentul. În acest caz, psihiatrul tău ar fi bine să te îndrume către un specialist psihoterapeut/coach/practician NLP/consilier de dezvoltare personală care să te susțină pe drumul unei schimbării mai profunde și de durată”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

În opinia lui Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză, adicţia apare atunci când dăm curs acelei compulsii de a instala prima dată jocul şi se intensifică după ce prindem primul Pokémon, de regulă acesta fiind în proximitatea noastră. Acea mică “victorie” a noastră generează în creier o mică “explozie”, care eliberează o cantitate mare de dopamină, numită şi hormonul plăcerii. Astfel, în opinia specialistului, de fiecare dată când punem în practică acel comportament, coroborat cu interacţiunea crescută oferită de joc, simţim o plăcere foarte mare şi creierul nostru îşi doreşte repetarea comportamentului creând astfel un cerc vicios. Cu cât repetăm mai mult gestul sau trecem la un nivel superior, cu atât nevoia, respectiv adicţia, creşte.

“În spatele oricărui tip de dependenţă – deci şi în cazul adicţiei faţă de jocul Pokémon Go – se ascunde întotdeauna o emoţie, o stare interioară de dezechilibru, stres sau tensiune interioară. Dependenţa devine astfel un sistem de apărare care lucrează de cele mai multe ori inconştient, independent de voinţa noastră, protejându-ne de acel stres. Ce putem să facem noi la nivel conştient este să combatem aceste comportamente nocive, să eliminăm tensiunile interioare care conduc la comportamente automate. Nu vom vorbi despre autohipnoză sau alte metode de lucru cu subconştientul, ci de ceea ce putem să facem lucrând doar cu mintea conştientă”, declară Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

Cum putem scăpa de obsesia “Pokémon Go”? Specialistul consideră că mulţi oameni eşuează în faţa comportamentului, deoarece nu conştientizează că există o diferenţă majoră între a simți o dorinţă interioară şi a o pune în practică sau a executa acțiunea de satisfacere a ei. Aşadar, atunci când cedăm în faţa dorinţei, de fapt o vom întări şi mai mult. Știind acest lucru, putem să ne folosim chiar de acest proces și, întrerupându-l, putem diminua sau chiar eradica acea dorință care pare irezistibilă. Prezentăm mai jos două tehnici foarte simple și eficiente care ne ajută să nu mai dezvoltăm obsesii, în special unele aşa de mari, cum s-au dezvoltat în cazul fenomenului “Pokémon Go!, sau să combatem și să eliminăm dependențele cu care ne confruntăm deja.

Tehnici:

Amână: Nenumărate studii arată că, indiferent dacă dăm sau nu curs impulsului puternic de a ne juca (sau orice altă dependență), intensitatea sa scade radical până la dispariția completă uneori, după aproximativ 10-15 minute. Practic, atunci când simți că „trebuie” să… fumezi, bei, mănânci, sau să joci Pokemon, dacă în loc să dai curs impulsului, îți propui să mai aștepți 10-15 minute, foarte probabil că acea „nevoie” se va reduce sau va dispărea complet. “Când simţim acea tensiune interioară – să deschidem jocul şi să hoinărim brambura pe străzi pentru a prinde Pokémonii cei obraznici – trebuie să nu îi dăm curs ci să o observăm şi apoi să ne concentrăm pe altceva, cam 10-15 minute. Vom vedea că acea dorinţă scade încetul cu încetul şi, uneori, chiar vom uita că aveam de prins monstruleţi”, afirmă Eugen Popa.

Întârzie: O metodă la fel de eficientă este ca, înainte de a porni jocul, să întârziem acţiunea cam 15 secunde şi să observăm gestul nostru. “Pare un lucru banal, dar efectele sunt incredibile. Întrucât facem multe gesturi fără să le conştientizăm, acestea devin automatisme, iar în acele 15 secunde avem timp să vizualizăm gestul nostru şi să-l calificăm ca fiind unul impulsiv sau unul natural. În acest fel, reuşim, în timp, să eliminăm acea dorinţă puternică prin amânarea satisfacerii ei. Tehnica poate fi folosită la mult mai multe adicţii, printre care fumatul, mâncatul compulsiv sau consumul de alcool”, conchide Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză