În urma unor emisiuni, la care a participat domnul Dan Puric, o parte dintre jurnalisti au fost sanctionati de CNA. Domnul Puric ii trimite presedintelui CNA o scrisoare deschisa, pe care o prezentam mai jos: 

„SCRISOARE DESCHISĂ

În atenția d-nei Laura Georgescu,

Președinte al C.N.A

Dragă doamnă,

Vă scriu, trebuie să recunosc, cu oarecare emoție, nu din frică politică pentru funcția importantă pe care o aveți, ci din frică creștină că nici de data aceasta,probabil, n-o să mă înțelegeți și am să vă pierd pentru totdeauna.

Și atunci, totuși, de ce vă scriu? Scriu cu nădejdea, tot creștină, vă rog să rețineți, că, poate, vreun tânăr sau oricare alt român de calitate din țara asta, citind această scrisoare, se va lămuri.

Știu că sunteți foarte supărată pe mine pentru că am afirmat că, timp de 24 de ani, am fost și suntem “conduși”, mai bine zis distruși politic, economic, cultural și, mai ales sufletește, vă rog să rețineți ultima dimensiune, dragă doamnă, care este foarte importantă pentru un simplu om, apoi pentru o țară întreagă, de o “șleahtă de securiști mafioți”!Trebuie să recunosc acum, privind cu detașare în timp, că termenul “mafiot”, pe care l-am folosit, nu a fost foarte potrivit.

Mafia, de bine de rău, are codul ei, onoarea ei și, mai ales, legile ei nescrise dar respectate. Cei care ne mutilează zi de zi, nu cunosc nicio lege, niciun cod. Sunt, în fond, niște suflete chinuite. Știu că ați afirmat, cu o oarecare undă de mândrie “patriotică” că și dumneavoastră faceți parte din rândul lor. Personal, am fost cam zdruncinat fiindcă nu mă așteptam la o asemenea “solidaritate”! Și totuși, doamnă, lasați-mă să vă reamintesc! Cei pe care îi susțineți, cu care pesemne vreți să vă confundați ideologic și sufletește până la neantizare, au făcut multe lucruri, cum nu trebuie, în această țară. Au asasinat cu sânge rece oameni și, mai ales tineri, ca lovitura de stat din 1989 să fie poleită cu sângele lor nevinovat și declarată astfel Revoluție. Apoi, s-au grăbit, ca nimeni alții, să-și prăduiască fără de niciun scrupul, propria țară, s-o vândă, pe nimic străinilor.

Cine sunt ei, dragă doamnă, v-ați întrebat vreodată? De ce v-ați alăturat lor? Ce v-a determinat? Da, știu că și ei vorbesc românește dar nu sunt români, sunt “mutanți ideologici”. Nu v-ați prins? Și rușii, și bulgarii, și ungurii și toți cei care au cunoscut experimentul comunist au asemenea specimene. Cum să dai în propria țară? Ce suflet îți trebuie să faci asta? V-ați gândit vreodată că tinerii noștri, în acești ultimi ani, nu au avut șansa să învețe niciodată istoria adevărată a acestui neam? Că țăranul roman își bagă grâul în sobă ca să îl ardă, fiindcă nimeni nu i-l cumpără și că azvârle laptele în apă, ca să-l bea pe cel de la supermarket? La pensionarii mutilați, deveniți muribunzi, condamnați cu cinism la agonie socială, la tinerii dezorientați, descurajați, umiliți și cu zborul frânt, ce nu mai îndrăznesc să privească nici măcar cerul, la viitorul lor ucis, v-ați gândit vreodată, doamnă? La bieții oameni goniți de sărăcie, obligați să fie sclavi pe “plantațiile occidentale”, lăsându-și copiii la bunici și la rude, la numărul mare de sinucideri din rândul acestor mici nevinovați, făcute din disperarea singurătății, v-ați gândit? Da, dragă doamnă, gândiți-vă și la singurătatea tragică a acestui popor!

Mai înainte de a fi dimpreună și deodată cu cei pe care îi apărați, și cu mândrie vă prezentați că din rândurile lor faceți parte, mai bine ați încerca să faceți un pas către cei mulți, care suferă în tăcere, încă. Încă, dragă doamnă! Căci nu e departe ziua, când această tăcere se va transforma în furtună. Și mă rog, ca furia ei să nu vă prindă!

Se ridică poporul, dragă doamnă, și dumneavoastră vă ocupați de amenzi? Spuneți-le încet, docil, poate chiar în șoaptă, băieților care vă înconjoară și votează în unanimitate, că vremea lor a trecut. Un duh nou cuprinde țara, dragă doamnă, iar duhul acesta nu vă va recunoaște. Iar ca lucrul acesta, să nu se întâmple, grăbiți-vă!

Începeți cu un gest mic, nesemnificativ, minor în aparență. Lăsați-i în pace, pe tinerii jurnaliști, care spun adevărul! Ei sunt, în fond, dovadă că, organismul sănătos al țării, există. Cât despre mine, uitați-mă! În schimb, vă rog din tot sufletul, nu uitați cele pe care vi le-am spus! Nu-i niciun pic de ură în ele, ci doar o panică de suflet creștin că, încă un om, se poate pierde.

Cu aleasă considerație,

Dan Puric”