boala – InfoPress.Tv Romania

Boala Parkinson ar putea fi prevenită

Stefania Stavarache — Mon, 03 Jun 2024 14:36:35 +0000

Parkinsonul ar putea fi prevenit printr-un vaccin împotriva tetanosului, scrie mediafax.

Un studiu recent propune că boala Parkinson ar putea fi legată de infecţia cu bacterii tetanice, conform New Scientist. Această ipoteză provine din observaţia că persoanele vaccinate recent împotriva tetanosului au o şansă cu 50% mai mică de a dezvolta Parkinson ulterior. Ariel Israel de la Universitatea Tel Aviv notează că apropierea de data vaccinării corelează cu rate reduse de diagnosticare a Parkinsonului. Rezultatele sugerează că vaccinurile împotriva tetanosului ar putea preveni sau trata Parkinsonul, în aşteptarea unei validări suplimentare.

Boala Parkinson este o afectiune neurologica ce afecteaza in special persoanele varstnice. Prevenirea nu este posibila, dar daca afectiunea este diagnosticata intr-un stadiu incipient si daca se aplica o schema de tratament personalizata, pacientul poate avea o viata independenta iar simptomele pot fi tinute sub control. Ajutorul medical de specialitate este insa esential.

Un reputat chirurg din Constanța a pierdut lupta cu COVID-19

Redactor — Sat, 24 Oct 2020 08:16:13 +0000

Reputatul medic constănţean Dumitru Unc a murit sâmbătă dimineaţă, răpus de noul coronavirus.
Chirugul, în vârstă de 63 de ani, era internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în stare gravă, după ce a fost infectat cu noul coronavirus. În noaptea de vineri spre sâmbătă, el a fost supus şi unei intervenţii chirugicale, însă spre dimineaţă a murit.

Campanie umanitară.Cartea salvează vieți

Stefania Stavarache — Mon, 15 Jul 2019 16:01:35 +0000

Cartea salvează vieți. Este numele unei campanii umanitare inițiată de „Rima Special” în colaborare cu Asociația „Child’s Life” pentru salvarea Serenei, o fetiță, elevă în clasa a -VIII-a la școala „Nicolae Tonitza” din Constanța, diagnosticată cu o boală teribilă, mielita transversă, o afecțiune a coloanei vertebrale.

Toți cei care cumpără cărți de la târgul „Valuri de Carte” ce se desfășoară în această perioadă pe faleza Cazino, pot contribui la salvarea Serenei. Un procent de 3% din valoarea cărților vândute aici va fi virat pentru susținerea tratamentului acestei fetițe care depinde acum de ajutorul nostru al tuturor, pentru că tratamentul mielitei transverse este unul foarte costisitor și de durată.

Cum ne influenţează familia procesul terapeutic?

Stefania Stavarache — Mon, 14 May 2018 12:14:48 +0000

O intervenţie psihoterapeutică este un demers în cadrul căruia o persoană ia decizia să înceapă un proces de autocunoaştere, care-i permite să găsească cele mai bune soluţii pentru a-şi readuce starea de bine în propria viaţă şi în care învaţă cum să facă permanente aceste schimbări.
8 motive prin care familia sau prietenii ne influenţează negativ procesul terapeutic
Psihoterapeutul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), afirmă că, în decursul carierei sale, a identificat cel puţin 8 elemente care pot influenţa negativ şedinţele de psihoterapie, de cele mai multe ori fiind parte din atitudinile sau comportamentele celor dragi nouă.
Nerăbdarea
Membrii familiei pot fi uneori nerăbdători să vadă o schimbare majoră încă de la primele şedinţe terapeutice. “Apar într-adevar adesea rezultate înca de la primele şedinte, însă asta arată faptul că suntem pe drumul cel bun şi nu faptul că un mod de a gândi sau a trăi învăţat în ani de zile, se poate schimba peste noapte. Nu putem confunda o fiinţă umană cu un robot pe care-l setezi să execute o comandă diferită doar apăsând pe un buton. Fiecare persoană este unică şi are timpul ei, ritmul ei şi modul ei propriu de a se dezvolta”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.
Neacceptarea procesului terapeutic
“Raţional, familia înţelege că procesul terapeutic necesită anumite premise ca: timp acordat, un grad de interiorizare şi o necesitate a clientului de a rămâne o perioadă el cu el însuşi, o perioadă de exersare a modului de gândire şi acţiune sau a comportamentului nou dobândit pentru fixarea acestuia, cât şi o atmosferă care favorizează atât exersarea cât şi menţinerea acestui nou mod de a trăi. Emoţional însă, este posibil ca familia să nu fie atât de pregatită să accepte aceste lucruri şi reacţionează în diverse moduri asupra persoanei care vine la psihoterapie”, menţionează psihoterapeutul.
Teama de schimbare
Atunci când cel de lângă noi se schimbă, şi ceva din relaţia noastră cu el se schimbă. Acest fapt poate fi privit ca o ameninţare. “Este vorba aici de teama de necunoscut care creează adesea un lung şir de gânduri: “dacă se schimbă, mă va mai iubi?”, “dacă se schimbă, va mai rămâne langa mine?”, “dacă se schimbă, eu mă voi simţi bine cu această schimbare?” ş.a. În avalanşa acestor gânduri, cei de acasă “uită” faptul că partenerul, copilul sau ruda lor este acolo pentru o schimbare pe care, de cele mai multe ori tocmai ei au cerut-o în mod direct sau indirect”, explică Laura Maria Cojocaru.
Aşteptări nerealiste în privinţa schimbării
“Nemulţumirea că schimbarea este alta decât îşi doresc sau cred ei. Uneori cei de acasă cred că ştiu ce este cel mai bine pentru celălalt. A crede că ştim acest lucru este o iluzie. Uneori chiar şi nouă înşine ne este greu să ştim pe moment ce este cel mai bine pentru noi, deci cum ar putea să ştie altcineva, oricât de bine intenţionat ar fi? Acest mod de a gândi este o distorsiune cognitivă (inferenţă) care îndepărtează persoana de starea de bine”, consideră psihoterapeutul.
Renunţarea la avantajele “bolii”
Pe parcursul unei psihoterapii, clientul îşi regăseşte echilibrul interior, bucuria de a trăi, îşi recapătă independenţa personală şi învaţă cum să trăiască în acest mod. Obţinerea independenţei de către cel aflat în terapie este văzută uneori ca un lucru negativ de către părinţi, partener sau rude. Există unele “beneficii” în starea emoţională neplăcută atât din punct de vedere al clientului, cât şi din punct de vedere al celor din jurul său. Părinţii, partenerul şi rudele, în acest context tensionat unde există o “problemă”, se simt utili, importanţi, simt că este nevoie de ei şi chiar se pot simţi mai aproape unul de celălalt. Pentru că de fapt simptomul celui care vine la terapie apare de cele mai multe ori tocmai cu intenţia subconştienta de a uni, de a repara o stare tensionată din familie.
“Atunci când clientul îşi recapătă independenţa de a gândi, exprima, comunica, relaţiona, acţiona, cei apropiati lui se pot simti daţi deoparte pentru că s-au obişnuit să aibă grijă de cineva. Gândiţi-vă de fapt ce vă doriţi cu adevărat: să aveţi lângă voi o persoană de care să aveţi grijă mereu pentru a vă simţi utili sau o persoană sănătoasă alături de care vă puteţi bucura de părţile frumoase ale vieţii?”, declară specialistul.
Neînţelegerea necesităţii participării la terapie
Atunci când vorbim despre o psihoterapie cu un copil, vorbim despre o psihoterapie de familie, deoarece, ne place sau nu, copilul (chiar dacă este minor sau major) este rezultatul nostru, al părinţilor, al concepţiilor şi valorilor personale, al reacţiilor noastre, este rezultatul exemplului dat, al modului în care alegem să ne exprimăm iubirea, aprecierea, atenţia şi protectia necesare copilului.
“În cazul minorilor este necesară participarea părinţilor la procesul terapeutic, pentru a putea înţelege simptomul copilului, de ce a apărut, cum pot ei contribui la restabilirea stării de bine a copilului şi a familiei, cât şi în ce mod depinde de ei să menţină această schimbare. Într-o terapie a unui adult, atunci când este vorba despre un dezechilibru perceput în viaţa de cuplu, este important să înţelegem că a fi în cuplu înseamnă a fi în doi. Ambii parteneri au o contribuţie la tot ceea ce se întâmplă în cadrul relaţiei. Apare astfel în terapia de familie şi în cea de cuplu, necesitatea schimbării personale, a susţinerii celui implicat în terapie, a încurajării schimbării survenite, a menţinerii schimbării printr-o atitudine suportivă în măsura în care aceste lucruri depind de ceilalţi membrii ai familiei”, explică Laura Maria Cojocaru.
Menţinerea contextului care a declaşat, amplificat, menţinut simptomul la client
În anumite situaţii se impune o schimbare şi la alt nivel decât cel emoţional, o schimbare de cadru, persoane, locuinţă, relaţii, etc, pentru a crea sentimentul de încredere, siguranţă emoţională şi uneori chiar fizică.
Ascunderea adevărului
“Uneori, cei apropiaţi persoanei aflate într-un proces terapeutic, consideră că a nu-i spune anumite lucruri constiuie o formă de protecţie pentru persoana respectivă. Uneori, da, poate fi adevărat pentru o perioadă de timp, însă asta nu înseamnă că persoana respectivă nu înţelege că i se ascunde ceva şi apare riscul să-şi imagineze ceva mai mult decât este şi să menţină stările emoţionale neplăcute. Nu uitaţi că a ascunde este de fapt o formă subtilă de minciună şi nimănui nu-i place să fie minţit mai ales de către persoanele la care ţine. Amintiţi-vă că suportul vostru contează! Începeţi prin a fi voi parte din schimbarea pe care o doriţi la celălalt! Iubirea înseamnă să-l lăsăm pe celălalt să fie fericit aşa cum are el nevoie şi nu cum credem noi”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.

Ce spune fiecare parte a capului despre sănătatea noastră?

Stefania Stavarache — Sun, 26 Feb 2017 06:58:05 +0000

Capul este partea a corpului care ne diferenţiază cel mai mult de restul oamenilor şi are legătură cu ceea ce “ştiu că sunt”, “vreau să fiu”, “aleg să cred despre viaţă”. Deoarece este unitatea noastră centrală, care coordonează toate celelalte părţi ale corpului, orice dificultate fiziologică apărută la cap – fie ea o banală durere sau o boala gravă – este un semnal de alarmă privind faptul că ne simţim “atacată” individualitatea.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, atunci când percepem o ameninţare – reală sau imaginară – îndreptată către valorile şi principiile noastră de viaţă, reacţia produsă de cap este de cele mai multe ori ofensivă. “Ofensiva capului asupra situaţiei ia multe forme, dar cele mai frecvente sunt: neacceptarea unei persoane sau situaţii, a propriilor nevoi, dorinţe, pulsiuni, rezistenţa la o schimbare exterioară sau interioară, inflexibilitatea în privinţa schimbărilor unor principii de gândire şi comportament sau refuzul de a învăţa lucruri noi sau într-un mod diferit. În oricare din aceste cazuri, capul nostru opune rezistenţă, iar toată energia folosită şi efortul depus epuizează întreg corpul şi apare durerea fizică”, afirmă psihologul Cojocaru.

Dacă analizăm specific fiecare parte componentă a capului, putem deveni mai conștienți asupra tipului de rezistentă psiho-emotională pe care l-am dezvoltat.

Părul. “Din punct de vedere psiho-emoțional, acesta vorbește despre forța noastră interioară. Atunci când simțim că nu avem suficientă fortă pentru schimbare, sau, din contră, când utilizăm prea multă forță pentru a ne opune schimbării, părul nostru este cel care are de suferit. Când nu ne simţim bine, putem observa că şi părul nostru nu ne stă bine, la fel cum dacă avem o stare foarte bună fizică şi psihică, părul nostru străluceşte”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.

Ochii. “Ochii, pe care îi mai numim deloc neîntâmplător „oglinda sufletului”, sunt în strânsă legătură cu părerea noastră despre viață (cum „vedem” viața). Spre exemplu, o deficiență de vedere la distanță ne poate arăta o rezistență la a vedea lucrurile dintr-o postură de perspectivă, de detașare emoțională. O deficiență de vedere la apropiere ne poate arăta o rezistență în a vedea detaliile unei situații, uneori necesare pentru a găsi rezolvare”, afirmă specialistul.

Nasul. “Acest organ are legatură cu instinctul nostru, cu capacitatea de a simți („a mirosi”) persoane, situații, decizii potrivite sau nu, pentru noi. O problemă fiziologică în această zonă poate arăta faptul că refuzăm să ne ascultăm instinctul care vine din acea parte a creierului nostru (subconștient și inconștient) care deține toată informația despre noi, deci clar e mai „deșteaptă” și știe ce ni se potrivește cu adevărat”, crede psihologul.

Urechile. „Urechile noastre au legatură, în mod evident, cu o rezistență la ceea ce „auzim” prea mult sau prea puțin și alegem să credem. Au legătură cu lucrurile la care „plecăm urechea”, deci cu înțelepciunea noastră interioară și cu rezistența la posibilitatea unui alt tip de informație sau de interpretare a ei”, declară Laura Maria Cojocaru.

Gura. “Partea superioară a gurii (atât în privința buzelor cât și a dințiilor) este legată de partea noastră feminină (atenția la detalii, creativitate, capacitatea de a construi visuri de viitor, empatie), iar cea inferioară este legată de partea masculină a ființei noastre (capacitatea de a analiza, decide și acționa pentru îndeplinirea visurilor). De multe ori o afecțiune în această zonă arată o dificultate în a manifesta în echilibru ambele aspecte ale ființei noastre”, consideră cunoscutul psiholog şi trainer NLP, Laura Maria Cojocaru.

Dinţii. În mod specific, dinții au legătură cu capacitatea de a lua decizii, deci o dificultate în această zonă poate evidenția 2 aspecte: 1) ori manifestăm mai mult partea noastră masculină, ne-am obișnuit ca zi de zi să ne cramponam mai mult în ”a face” și avem tendința să renunțăm la a ”visa” (a ne permite să ne dorim mai mult de la viață) lucruri noi în legatură cu ființa și viata noastră şi 2) ori manifestăm mai mult partea noastră feminină și rămânem blocați în visurile de viitor fără a face acțiunile concrete și fără a ne asuma răbdarea, timpul și minimul de efort necesar împlinirii lor.

Ce este de făcut atunci când apar afecțiuni, dificultăți, neplăceri în zona capului?

În primul rând, un control medical este important pentru a liniști mintea în privința temerilor legate de gravitatea situației și, în al doilea rând, pentru a putea trata corect ceea ce s-a manifestat deja în planul fizic, atunci când este necesar acest lucru.

Sinceritatea persoanală, acceptarea repetării unui mod de gândire defectuos și schimbarea acestuia (prin psihoterapie, neuro-programare-lingvistică, gândire pozitivă în general).

Lucrul cu corpul fizic pentru a elibera din ”amintirea” acestuia emoțiile nepotrivite care au fost stocate (prin tehnici de somatoterapie, relaxare, meditație, și orice altă metodă care permite lucrul direct cu corpul fizic).

ŞERBAN IONESCU A MURIT. Actorul avea 62 de ani şi suferea de o boală incurabilă

Redactor — Thu, 22 Nov 2012 12:59:34 +0000

Actorul Şerban Ionescu a încetat din viaţă miercuri seară, la Spitalul Floreasca, a declarat pentru MEDIAFAX directorul unităţii medicale, Radu Macovei. Conform sursei citate, decesul actorului a suvenit în jurul orei 23.30.

Şerban Ionescu a fost internat marţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, în secţia de Terapie Intensivă, după ce starea lui s-a agravat.

Miecuri dimineaţa, medicii au putut confirma doar internarea, fără a da însă detalii despre starea de sănătate a actorului.

„Şerban Ionescu a fost internat marţi în spital. Altceva nu putem spune, întrucât doamna care îl însoţeşte are o procură prin care solicită să nu fie furnizate date despre starea pacientului”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, medicul Bogdan Opriţa.