Corpul nostru secretă hormoni, creierul nostru trimite corpului electricitate, în urma căreia se produc reacţii chimice la unele şocuri mai puternice. Toată durerea noastră cauzată de despărţirea de persoana iubită are explicaţii ştiinţifice. Acele mici impulsuri ale creierului sunt reacţii ale amintirilor înmagazinate în memoria noastră fiziologică. În decursul unei relaţii, adunăm în acea cutiuţă mică, emoţii puternice, prin orice privire pe care o aruncăm persoanei iubite, prin orice atingere, prin orice sărut. Când s-a produs ruptura cuplului, mintea noastră va elibera amintiri din memoria fiziologică, iar toate impulsurile trimise corpului vor fi dureroase, iar durerea principală se va resimţi cel mai puternic la nivelul pieptului, acolo unde se petrec cele mai multe reacţii chimice din corp.

Pentru a nu suferi în dragoste, psihologul  recomandă celor două persoane să înceapă procesul auto cunoașterii individuale. În acelaşi timp, specialistul consideră că suferința vine când nu ne cunoștem suficient de bine, când nu ne cunoștem și nu ne înțelegem reacțiile și stările. Pentru a perfecționa relația, omul trebuie să învețe să-și controleze el reacțiile și stările, și să nu le lase pe acestea să-i distrugă relația.

Iată câteva sfaturi care ne-ar putea ține departe de suferință:

Nu te identifica cu problemele celuilalt, ci caută soluții și ajută-l cu optimismul tău;

Nu pune condiții, nici în timp, nici după relație, pentru că te vei îndepărta de tine;

Privește în ochi cel puțin 3 secunde ori de câte ori poți persoana iubită;

Pune spontaneitate și joacă în relația ta;

Dacă este să suferi, stai cu tine, nu fugi de suferință, așa te cunoști;

Caută să fii suficient(ă) și mulțumit(ă) cu ceea ce există;

Oprește instinctul de a exprima emoții sau stări negative în relația ta;

Vorbește asertiv și calm, chiar dacă situația e tensionată;

Nu-ți imagina lucruri despre partener, ci pune întrebări și fii sincer(ă);

Nu face din suferința ta, mod de primire a atenției de la ceilalti.

În timpul activităţilor consumatorii de droguri minori vor fi asistaţi de un voluntar antidrog şi o persoană desemnată de CMSA Constanţa.

La sfârşitul perioadei de terapie ocupaţională consumatorii de droguri minori vor putea decide să continue sau nu activităţile de voluntariat din cadrul CMSA Constanţa

Chiar dacă multe persoane percep hipnoza ca fiind o unealtă magică, folosită în vrăjitorie, prin care cineva te poate manipula sau îţi poate face rău, specialiştii și profesioniștii în domeniu demonstrează că hipnoza este atât un proces terapeutic, cât şi o stare. Hipnoza vine în beneficiul clientului pentru a-l ajuta să obțină rezultatele dorite, fie că este vorba de vindecare și însănătoșire sau despre atingerea scopurilor.

În opinia specialiştilor, percepţia oamenilor despre hipnoza este, de cele mai multe ori, una eronată, deoarece aceştia pun sub semnul egalului hipnoza cu lipsa de control sau, mai bine spus, cu cedarea controlului. “Bunăoară, când mergem la cinema şi urmărim cu atenţie şi intensitate un film, suntem hipnotizaţi, suntem în transă, adică ne-am contopit întru totul cu dinamica acţiunii şi cu personajele, dar acest lucru nu înseamnă că vom rămâne acolo pentru totdeauna, ci putem ieşi oricând din transă şi ne putem întoarce la lumea noastră. Avem control total şi suntem mereu conştienţi. De fapt, în timpul hipnozei avem mult mai mult control decât credem, deoarece avem puterea de a aduce lumina minţii conştiente în tărâmul subconştientului, înlăturând negura ignoranței şi astfel ne putem cunoaşte mai bine, ne putem înţelege mai bine. Este o re-descoperire a universului nostru interior care ne dă acum posibilitatea să folosim resursele noastre interioare în mod conștient, în loc să fim la cheremul lor”, afirmă specialistul în hipnoză Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

Teama oamenilor atunci când aud de hipnoză, adaugă specialistul, vine dintr-un instinct de conservare exacerbat, coroborat cu faptul că majoritatea definiţiilor sau informaţiilor despre hipnoză pe care le găsim în cărți, filme sau online, spun acelaşi lucru: “trăirile şi acţiunile celui hipnotizat sunt supuse voinţei hipnotizatorului”. “Se pleacă deci de la o premisă greşită deoarece hipnoza nu are legătură cu cedarea controlului, aşa cum vedem în unele filme sau la spectacole de hipnoză. Din contră, are legătură cu folosirea totală a resurselor interioare pentru a descoperi un adevăr mai mare. Are legătură cu a aduce la suprafaţă cauzele problemelor, care sunt ascunse în subconștient, pentru a le putea rezolva în mod rapid și pentru totdeauna. Hipnotistul te ajută să reiei controlul asupra vieții tale. Este total invers decât se speculează. Rolul său este acela de ghid care te asistă în acest proces, vine alături de tine pe potecile ascunse din interiorul minții tale. Hipnotistul are acces doar la acele informaţii pe care tu decizi că vrei să i le dezvălui pentru a putea astfel să te ajute să obții rezultatul dorit”, afirmă Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

Pentru a elucida adevăratul sens şi scop al hipnozei ca proces terapeutic și pentru a populariza cât mai mult această știință și artă terapeutică și de dezvoltare personală, Asociaţia Română de Hipnoză, în parteneriat cu Pro Succes Training, a lansat proiectul “Puterea Minții”, adresat atât formării viitorilor specialişti în domeniu, cât şi publicului larg. Acest proiect conține programe specializate de formare în tehnici inovatoare de lucru cu forța extraordinară a subconștientului cum ar fi Terapia Resurselor, Terapia Subliminală sau Training Profesional de Hipnoză.

Mai mult decat atat, doctorul in psihologie considera ca atunci cand un clinician aplica unui copil teste care circula pe internet, majoritatea avand o validitate indoielnica, exista un risc crescut ca diagnosticul dat copilului sa fie unul inexact sau chiar gresit. “Diagnosticul dat tulburarilor de dezvoltare la copil este primul si cel mai important pas pe care il face un specialist. Daca acesta este pus ca urmare a nerespectarii procedeelor si instrumentelor validate stiintific, de actualitate, in concordanta cu procedeele de diagnostic din clinicile europene de profil si adaptate populatiei din tara noastra, atunci intreg procesul terapeutic pleaca de la o premisa gresita si este sortit esecului”, declara profesorul Geanina Cucu-Ciuhan.

De cealalta parte, profesorul afirma ca exista foarte multe cazuri in care parintii fac presiuni asupra psihologilor clinicieni pentru a fi dat un diagnostic cat mai rapid, iar ca urmare multi specialisti nu respecta toate etapele stiintifice care vor conduce la recuperarea copilului. Pe langa aceste cauze care pot afecta diagnosticarea corecta, mai exista si parinti care ezita sa apeleze la serviciile de evaluare psihologica, din varii motive, cu toate ca observa tulburarile de comportament ale copiilor.

“Am putea spune ca avem de-a face cu trei categorii de parinti. Prima categorie o reprezinta parintii activi, care observa ca fiul sau fiica lor intampina dificultati emotionale sau comportamentale si apeleaza din proprie initiativa la serviciile unui psiholog. Acesta este cazul fericit, parintii fiind si foarte motivati sa se implice in procesul terapeutic al copilului. O a doua categorie de parinti au tendinta de a subestima importanta etapei de diagnostic, probabil din dorinta de a incepe cat mai repede terapia. Din pacate se intampla uneori ca psihologul sa intre in acest joc, din care vor iesi pagubite toate cele trei entitati implicate: psihologul nu isi va face treaba cum trebuie, deci reputatia lui de specialist va avea de suferit, parintele va pierde timp si bani, iar copilul nu va fi diagnosticat corect, deci nu va putea beneficia de un program terapeutic potrivit. A treia categorie sunt parintii care nu apeleaza la timp la serviciile de evaluare psihologica atunci cand observa dificultati emotionale sau comportamentale la copiii lor. Motivele sunt diverse. Unul dintre ele este legat de mentalitate si de reprezentarea sociala fata de activitatea psihologului. Multi oameni traiesc sentimente de rusine atunci cand sunt sfatuiti sa apeleze la servicii psihologice, fiind preocupati mai mult de imaginea lor sociala decat de nevoile emotionale ale copiilor lor. Mai este si sentimentul de vinovatie, deoarece o mare parte a dificultatilor de natura psihologica ale copiilor isi au originea in relatiile disfunctionale din familie, iar parintii intuiesc acest lucru si manifesta tendinta de evitare a expunerii sau chiar de evitare a constientizarii propriilor dificultati emotionale”, declara prof. univ. dr. Geanina Cucu-Ciuhan, directorul Minnie Psychological Center.

O a treia dificultate pe care o subliniaza profesorul universitar, in relatia dintre parinte si psiholog, este tendinta frecventa de a-l prezenta pe copil ca fiind “pacientul identificat”. Potrivit expertului, sunt foarte multi parinti care pun intreg procesul terapeutic al copilului pe seama psihologului si accepta cu greu sa se implice in programul de recuperare a copilului, care este mult mai complex decat vizitele la psiholog. “Psihoterapia copilului se realizeaza in primul rand in cadrul familiei, iar acest proces cuprinde implicit expunerea problemelor de relationare din interiorul familiei, precum si constientizarea propriilor dificultati emotionale din partea parintilor. Daca parintele nu acorda o mare importanta continuarii procesului terapeutic a copilului si in afara cabinetului, atunci procesul va comporta cateva sincope, iar munca psihologului clinician va fi mult incetinita sau chiar subminata”, explica doctorul in psihologie.

Fotografia: spectacolul „Până când ne vom revedea” (Teatrul „Căluțul de Mare”, 25 iulie 2014) realizat în cadrul proiectului „Vreau să-ți spun povestea mea”derulat de World Vision România, Biroul Zonal Constanța și finanțat prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor, ediția 2013.