Sărbătoarea coincide cu trezirea la viață a naturii, de unde și sintagma „Dragobete – Cap de Primăvară”.

Năvalnicul Dragobete, cu un comportament nu tocmai cuviincios, descris de expresia „Dragobete, sărută fetele”, este considerat și patronul păsărilor nemigratoare.

În această zi, păsările încep să se strângă în stoluri, să se împerecheze și să își clădească cuiburi în care își vor crește puii. Din acest motiv, ziua se mai numește „Logodna păsărilor”.

Urmând exemplul înaripatelor, feciorii și fetele din satul tradițional românesc, dar și tinerii căsătoriți recent se întâlneau pentru a sărbători împreună Dragobetele.

Dacă ziua era frumoasă și însorită, fetele și flăcăii se adunau în cete și plecau la pădure în căutarea primelor flori ale primăverii, ghiocei, brândușe și viorele.

Dacă vremea era urâtă, fetele se adunau la casa uneia dintre ele sau la o rudă, unde mai târziu veneau și băieții din vecinătate, pentru a face Dragobetele împreună, petrecând cu multă veselie.

De Dragobete, femeile bătrâne făceau „de dragoste” pentru cele tinere. Pentru a fi drăgăstoase și frumoase tot timpul anului, fetele și tinerele neveste își făceau rezerve de apă din zăpada netopită, cu care se spălau la anumite sărbători de peste an.

Fiind o sărbătoare a dragostei, deci a cuplului, ziua se ținea pentru trai bun în familie. Pentru a nu le merge rău, bărbații nu se certau cu nevastele și cu nicio altă femeie.

Deoarece Dragobete este considerat „Cap de Primăvară”, se credea că orice activitate inițiată în această zi, mai ales în gospodărie, era de bun augur. De aceea, acum femeile începeau să scuture și să așeze prin casă, pentru a se așeza „binele și averea”.