Floriile sunt o sărbătoare a credinței și a speranței, un pas spre lumina Paștelui.Una dintre cele mai importante sărbători , marchează intrarea Lui Iisus Hristos în Ierusalim și începutul Săptămânii Patimilor. Ziua este însoțită de tradiții și obiceiuri păstrate de-a lungul timpului, dar și de semnificații religioase profunde. Anul acesta, creştinii ortodocşi celebrează Duminica Floriilor pe 5 aprilie, zi în care este Paştele catolic.

Din cuprins

1 De ce sfințesc ramurile de salcie

2. Tradiții și obiceiuri

3. Sperstiții

4. Sîrbătoriții zilelei de Florii

De cele mai multe ori, termenul Florii este legat de mitologia romană, crezându-se că ar proveni de la Flora, zeița florilor, dar și a rodirii cerealelor, pomilor fructiferi și a plantelor din grădini. În cinstea ei erau organizate serbările de primăvară numite Floralia, care se desfășurau în luna aprilie. Pentru că popoarele păgâne au fost convertite la noua religie, se presupune că Biserica ar fi dat un alt conținut acestei sărbători, un conținut legat de Intrarea Mântuitorului în Ierusalim și de înnoire a lumii prin Jertfa și Învierea Lui din morți.

De ce se sfințesc ramuri de salcie în ziua de Florii

Cea mai cunoscută tradiție a zilei de Florii este aceea a ramurilor de salcie, pe care credincioșii le duc dimineața la biserică, unde vor fi sfințite de către preot. După terminarea slujbei fiecare participant va lua crenguțe de salcie acasă. ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic și măslin cu care a fost întâmpinat Isus Hristos de mulțime, la intrarea în Ierusalim.

O veche legendă ne spune că Maica Domnului, vrând să-și vadă Fiul ce tocmai fusese răstignit, nu a putut să-și continue drumul din cauză că o apă mare i s-a ivit în cale. S-a rugat de toate buruienile s-o treacă apa, însă doar salcia a fost cea care a ajutat-o. Astfel, Maica Domnului a binecuvântat salcia ca oamenii să o ducă la biserică, iar preoții să o slujească.

Tradiții

Oltenia şi Muntenia – ramurile de salcie sunt puse la ferestre sau la porți, pentru a proteja gospodăria de rele; uneori sunt folosite și pentru a „atinge” ușor copiii, pentru sănătate;

Dobrogea – salcia sfințită este pusă la stupi sau în grădini, pentru a aduce rod bogat și protecție

Moldova – credincioșii duc salcia sfințită la morminte, în semn de pomenire a celor decedați;

Transilvania – ramurile sunt păstrate peste an și folosite în momente de cumpănă (furtuni, boli), fiind considerate protectoare;

Banat – există obiceiul ca oamenii să se încingă cu ramuri de salcie peste mijloc, pentru a fi feriți de dureri și boli.

Superstiții în Duminica Floriilor.

Așa cum va fi vremea de Florii, așa va fi și de Paște. De asemenea, dacă până la Florii cântă broaștele, atunci vara va fi frumoasă.

O altă superstiție ne avertizează să nu plantăm pomi în săptămâna dinaintea Floriilor, deoarece aceștia vor face numai flori, nu și fructe.

Se spune, de altfel, că nu e bine să te speli pe cap de Florii, deoarece vei albi și vei încărunți prematur.

Sărbătoriții zilei de Florii

Ziua de Florii este prilej de sărbătoare pentru cei cu nume de flori, deoarece își serbează onomastica. Se sărbătoresc astfel cei cu numele de Florin, Florina, derivate ale acestora, cât și cei numiți după denumirea vreunei flori, de exemplu: Violeta, Viorica, Brândușa, Narcisa, Camelia, Laura etc

Din Duminica Floriilor încep în toate bisericile din țară slujbele speciale denumite Denii. Citirile sfinte care au rolul de a aminti momentele din viața Mântuitorului, de la intrarea în Ierusalim și până la Învierea Sa.

Dragobetele, celebrat pe 24 februarie, este o sărbătoare tradițională românească, cu rădăcini în credințele și obiceiurile vechi ale spațiului românesc. Sărbătoarea primaverii, 24 februarie, marchează și începutul anului agricol, momentul în care întreaga natură renaște, păsările își caută cuiburi și, după unele credințe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvie și iubirea, iar Dragobetele este ziua în care întreaga suflare sărbătorește înnoirea firii și se pregătește pentru sosirea primăverii.

Cuprins

• Legenda de Dragobete
• Tradiții și superstiții

Legendele spun că Dragobete este fiul Babei Dochia, un tânăr chipeș și năvalnic, reprezentând în opoziție cu aceasta principiul pozitiv. Dragobete este zeul tinereții, al veseliei și al iubirii din Panteonul autohton.

Conform legendelor populare, Dragobete fermeca pe toată lumea cu frumusețea și cântecele fluierului său. El se arăta în vis bărbaților tineri care urmau să se căsătorească și îi învăța tainele iubirii. Dragobete trezea dragostea în sufletele oamenilor și readucea viața în natură după lunile grele de iarnă. După sute de ani în care a trăit și i-a învățat pe oameni să iubească, Dragobete a murit și a fost transformat într-o plantă de primăvară, asemenea ferigii, numită „năvalnic”.

Dragobetele, este si ziua în care Biserica Ortodoxă sărbătorește Întâia și a doua aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul.

Sărbătoarea coincide cu trezirea la viață a naturii, de unde și sintagma „Dragobete – Cap de Primăvară”.

Năvalnicul Dragobete, cu un comportament nu tocmai cuviincios, descris de expresia „Dragobete, sărută fetele”, este considerat și patronul păsărilor nemigratoare.

În această zi, păsările încep să se strângă în stoluri, să se împerecheze și să își clădească cuiburi în care își vor crește puii. Din acest motiv, ziua se mai numește „Logodna păsărilor”.

Urmând exemplul înaripatelor, feciorii și fetele din satul tradițional românesc, dar și tinerii căsătoriți recent se întâlneau pentru a sărbători împreună Dragobetele.

Dacă ziua era frumoasă și însorită, fetele și flăcăii se adunau în cete și plecau la pădure în căutarea primelor flori ale primăverii, ghiocei, brândușe și viorele.

Dacă vremea era urâtă, fetele se adunau la casa uneia dintre ele sau la o rudă, unde mai târziu veneau și băieții din vecinătate, pentru a face Dragobetele împreună, petrecând cu multă veselie.

De Dragobete, femeile bătrâne făceau „de dragoste” pentru cele tinere. Pentru a fi drăgăstoase și frumoase tot timpul anului, fetele și tinerele neveste își făceau rezerve de apă din zăpada netopită, cu care se spălau la anumite sărbători de peste an.

Deoarece Dragobete este considerat „Cap de Primăvară”, se credea că orice activitate inițiată în această zi, mai ales în gospodărie, era de bun augur.

Superstiții de Dragobete:

Una dintre cele mai răspândite credințe era că îndrăgostiții trebuie să se sărute de Dragobete. Gestul acesta simplu era văzut ca o promisiune că iubirea lor va rămâne puternică. Dacă nu se întâlneau sau nu își arătau afecțiunea, oamenii se temeau că vor avea parte de ghinion în dragoste până la următorul Dragobete.

Dacă în ziua de Dragobete cineva aude o pupăză, atunci va fi harnic pe tot parcursul anului;

Dacă plouă de Dragobete, înseamnă ca va urma o primăvară frumoasă;

Ca sa nu-ți meargă prost tot anul, nu trebuie sub nicio formă să te cerți cu cineva în ziua de Dragobete.

În ziua de Rusalii, creştinii obişnuiesc să vină la biserica şi să aducă frunze de nuc sau de tei, simboluri ale limbile de foc, că semne ale coborârii Sfântului Duh. Acestea sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor.

În bisericile ortodoxe este preamărit momentul când la Ierusalim s-a pogorât asupra Apostolilor lui Iisus „Mângâietorul lumii” – Duhul Sfânt, promis de Hristos: „Atunci din cer, fără veste, s-a făcut un vuiet mare, ca de suflare de vânt, ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, necunoscute de ei până în acea zi”. După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolii Domnului s-au răspândit în toată lumea, au început să săvârşească minuni, convingându-i pe păgâni să nu se mai închine idolilor şi să se apropie de credinţa creştină. Contemporanii Apostolilor au considerat că Duhul Sfânt este o fiinţă cu puteri supranaturale, care i-a umplut de har pe aceştia, dăruindu-le puterea să ducă mai departe învăţăturile lui Hristos.

Tradiţii pentru spor şi sănătate

În ziua Pogorârii Sfântului Duh, după Sfânta Liturghie, se săvârşeşte vecernia Plecării genunchilor, ritual care se deosebeşte de slujbele obişnuite. Preotul este îmbrăcat cu toate veşmintele liturgice; el citeşte, stând în genunchi, în faţa Sfintelor Uşi, şapte rugăciuni, împărţite în trei grupe.

În biserici se aduc în ziua de Rusalii frunze de nuc şi flori de tei. După ce sunt sfinţite, aceste ofrande se împart credincioşilor, ca simbol al limbilor de foc pogorâte asupra apostolilor. Tradiţia spune că este bine ca ramurile verzi cu frunze de nuc şi flori de tei să împodobească ferestrele casei şi icoanele, având puteri protectoare împotriva ielelor şi a pagubei.

În credinţa populară, Rusaliile sunt zâne capricioase şi răzbunătoare. Ele dansează în văzduh sau pe pământ în timpul nopţii, aşezate în cerc. Dacă un sătean calcă pe câmp, pe locul unde au dansat Rusaliile, un loc unde iarba rămâne arsă, acesta se îmbolnăveşte şi nu mai poate să meargă, fiindcă „a fost luat de Rusalii”.

Ceata căluşarilor îi vindecă pe cei cu minţile rătăcite de iele.

De Rusalii este specific „Dansul Căluşarilor”, ca un remediu pentru starea sufletească a celor care au văzut sau se tem de Dansul ielelor. Căluşarii merg la casele sătenilor care au probleme de sănătate sau cred că ielele le-au „pocit” minţile.

Tot în ziua de Rusalii, în multe zone ale ţării, oamenii se protejează de pagubă sau de necazuri „nefireşti” cu ajutorul talismanelor. Cel mai puternic talisman este realizat din frunze de pelin, boabe de usturoi şi tămâie şi se păstrează într-o punguţă roşie, care se poartă la brâu.

Pe 21 mai 2023, creștinii ortodocși îi prăzbuiesc pe Sfinții Constantin și Elena. Ziua este considerată una dintre cele mai importante sărbători ale primăverii și este marcată de numeroase tradiții populare, dar și de interdicții stricte.

Din bătrâni se spune că aceia care vor munci pământul în această zi vor avea parte de distrugeri. În această zi nu se lucrează ogoarele, nu se dă cu sapa, nu se plivesc ierburile. Mai mult, în alte zone se spune că aceasta este ziua în care păsările îşi învaţă puii să zboare.

De Sfinții Constantin și Elena, nu se spală sub nici o formă. De asemenea, nu se coase și nu se croiesc haine. Conform tradiției, treburile grele sunt evitate în această zi sfântă.

În calendarul popular, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor.

În această zi, era interzis să se muncească, iar prin odihna de la muncile câmpului, se credea că recoltele nu vor fi mâncate de păsări. Dacă vor munci, graurii le vor distruge strugurii. Tradiția populară ne spune că în această zi păsările de pădure își învață puii să zboare. Ziua de Constantinul Puilor era ultima zi în care se mai semănau porumbul, ovăzul şi meiul. În popor se spune că tot ce se seamănă după această zi se usucă.

Tradiţii şi obiceiuri în ziua sfinţilor Constantin şi Elena. Este ziua în care păstorii hotărăsc cine va fi baci, unde se vor face stânele şi pe cine vor angaja să le păzească pe timpul păşunatului. Se măsoară şi se înseamnă pe răboj laptele de la oile fiecăruia.

Pentru a se apăra de forțe malefice, țăranii aprind un foc mare și stau în jurul lui, prin fumul focului obișnuiesc să treacă și oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cât vor sta la stână.

De Sfinții Constantin și Elena femeile dau cu tămâie și stropesc cu aghiasmă pentru a alunga duhurile rele și necurate.

Pentru sănătate și bunăstare, în ziua praznicului, unul dintre membrii familiei este bine să ducă la biserică trei bujori îmbobociți, flori de lămâiță, dulciuri făcute în casă și pâine. .Totodată, nu este bine să hrănești păsările cerului cu pâine, pentru că se spune că risipești sporul casei.

În această zi sfântă se spune că nu este bine nici să întrerupi o prietenie, nici să divorțezi. Dacă o persoană ar face acest lucru, atunci ar putea avea parte de pierderi financiare și necazuri pe plan sentimental.

O altă tradiție de Sfinții Constantin și Elena este aceea de a da de pomană pentru persoane dragi, care au trecut la cele veșnice. Gospodinele pregătesc pachete cu alimente, pe care să le împartă alături de câte o lumânare aprinsă.

Cine au fost Constantin și Elena

Constantin cel Mare s-a născut în orasul Naissus (Niş, Serbia) în secolul al III-lea şi a rămas cunoscut în istorie datorită măsurilor pe care le-a luat în favoarea bisericii şi a preoţilor în timpul domniei sale. Acesta este venerat ca sfânt în Bisericile Ortodoxe, în Biserica Greco-Catolică, la data de 21 mai, odată cu Sfânta Elena, mama sa, precum și în Bisericile vechi orientale (necalcedoniene). Biserica Romano-Catolică o sărbătorește pe Sfânta Elena la 18 august. În timpul domniei sale, Constantin cel Mare a luat hotărârea de a restaura Byzantionul (Constantinopol) și de a face din el capitala imperiului. Construirea și popularea noului oraș s-au desfășurat foarte rapid. La fel ca și Roma, orașul e construit pe 7 coline și împărțit în 14 districte administrative.

În perimetrul ocupat acum de Moscheea Sultanului Ahmet (Moscheea Albastră), Constantin a construit palatul imperial. Hipodromul a fost mărit la o capacitate de 50.000 de locuri. Constantin a început și construcția a două mari biserici, Hagia Sophia (Sfânta Înțelepciune) și Hagia Eirene (Sfânta Pace). La 11 mai 330 are loc inaugurarea oficială a Constantinopolului ca noua capitală a Imperiului Roman. Festivitățile au durat 40 de zile și s-au desfășurat pe hipodrom.

Despre mama lui Constantin, împărăteasa Elena, se spune că şi-a eliberat sclavii şi i-a ajutat pe creştinii persecutaţi. Aceasta a zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret şi multe alte sfinte lăcaşuri. Un templu al Afroditei fusese înălţat de către Împăratul Adrian pe dealul Golgotei, pentru a masca locul pătimirilor lui Hristos, dar Sfânta Elena a ordonat distrugerea statuii şi a îndepărtat pământul care acoperea mormântul Domnului Iisus şi cele trei cruci, una dintre ele fiind a lui Iisus şi celelalte două aparţinând tâlharilor care au fost răstigniţi cu El. Pentru a afla care este crucea pe care Fiul lui Dumnezeu a fost răstignit, acestea au fost atinse de trupul unei persoane care murise de curând. Iar în momentul atingerii de una dintre cruci, omul a înviat,

Expoziția reconstituie atmosferă sărbătorilor de iarnă prin intermediul recuzitei specifice colindătorilor (trăistuțe, sorcovă, bici, clopoței și buhai) și a jocurilor cu măști puse în scenă cu prilejul Anului Nou.

În holul central de la etajul I al muzeului sunt etalate costume populare de colindători din Bucovina și Dobrogea, dar și mascați din alaiul „Caprei”, întruchipând personaje precum: Baba, Moşul, Ţiganul, Ţiganca, Dracul, Urâtul.

Măștile specifice jocului de Anul Nou sunt realizate de meşterul popular Neculai Popa din localitatea Târpeşti, judeţul Neamţ, din diverse materiale: piele, blană, lemn, câlţi de cânepă, coarne de animal, pene, boabe de fasole, materiale textile, bănuți din alamă și cupru.

Expoziția „Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou în satul tradițional românesc” va putea fi vizitată până pe 12 ianuarie 2025.

Ziua de 26 octombrie este marcată de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. În tradiția populară, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir este patronul păstorilor și vestitorul iernii.

Sfântul Dumitru, cunoscut și sub numele de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, a trăit în secolul al III-lea în Tesalonic. A fost un ofițer de rang înalt în armata romană și un creștin devotat, care a refuzat să renunțe la credința sa chiar și în fața persecuțiilor. Pentru mărturisirea sa curajoasă, a fost condamnat la moarte și a devenit martir. Este venerat atât de Biserica Ortodoxă, cât și de cea Catolică, fiind considerat ocrotitor al orașelor și al soldaților.

Moaștele Sfântului Dimitrie se află în Tesalonic, în biserica de pe locul martiriului său. Pentru că din moaștele sale a curs și curge mir, Sfântul Dimitrie a primit și numele de Izvorâtorul de Mir. Mirul este dăruit creștinilor pentru diverse boli spre vindecare.

În tradiția românească, Sfântul Dumitru este văzut ca stăpânul iernii, fiind opusul Sfântului Gheorghe (care marchează începutul primăverii și al verii). Se spune că de la Sfântul Gheorghe până la Sfântul Dumitru, pământul este „sub puterea vegetației și a creșterii”, iar de la Sfântul Dumitru până la Sfântul Gheorghe, pământul intră în „hibernare”.

Sfântul Dumitru are și o semnificație pastorală, fiind considerat protectorul păstorilor. În această perioadă, ciobanii își coborau turmele de la munte pentru iernat și își împărțeau câștigul după lunile de păstorit. Totodată, în unele zone, ciobanii aruncau o pieptănătură în focul lui Sâmedru pentru a afla cum va fi iarna: dacă aceasta se aprindea rapid, se spunea că iarna va fi grea.

Una dintre cele mai cunoscute tradiții de Sfântul Dumitru este „Focul lui Sâmedru”, aprins în seara din ajunul sărbătorii. Aceasta este o tradiție care vine din vremuri vechi, în special în zonele de munte, unde păstorii se adună în jurul focului pentru a marca încheierea sezonului pastoral. Se crede că focul are rolul de a alunga spiritele rele și de a proteja animalele pe timpul iernii. În unele regiuni, tinerii sar peste foc pentru a avea noroc, iar bătrânii aruncă boabe de porumb în foc, cu credința că astfel vor avea o recoltă bogată în anul următor.

Tradițiile populare spun că de Sfântul Dumitru se poate prezice cum va fi iarna. Dacă în ziua de 26 octombrie este vreme frumoasă și însorită, se spune că iarna va fi blândă și scurtă. Dacă, în schimb, plouă sau ninge, iarna va fi lungă și geroasă. De asemenea, se spune că dacă oile stau adunate în grup în dimineața de Sfântul Dumitru, iarna va fi grea, iar dacă se împrăștie, va fi o iarnă ușoară.

În tradiția populară, se crede că munca la câmp de Sfântul Dumitru aduce ghinion și pagubă. Ziua este considerată una de sărbătoare, dedicată odihnei și rugăciunii, astfel că orice activitate agricolă ar putea aduce pierderi sau recolte proaste anul următor.

De Sfântul Dumitru, se spune că nu trebuie să dai bani sau bunuri cu împrumut, pentru că riști să atragi asupra ta sărăcia. Este o zi în care trebuie să păstrezi ceea ce ai și să fii recunoscător pentru toate binecuvântările primite.

Se spune că aduce ghinion dacă te cerți cu cineva în ziua de Sfântul Dumitru. Cei care se ceartă în această zi vor avea parte de conflicte și neînțelegeri tot anul.

 Sărbătoarea Nașterea Maicii Domnului, prăznuită de către Biserica Ortodoxă pe 8 septembrie, este cunoscută în popor și sub denumirea de Sf. Maria Mică.  Este prima sărbătoare din noul an bisericesc, care a început la 1 septembrie.

Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creştini, Ioachim şi Ana. Aceştia, deşi înaintaţi în vârstă, s-au rugat cu tărie pentru a avea un prunc. Tradiţia spune că Îngerul Gavriil i-a vestit că ruga lor a fost ascultată şi că Dumnezeu le va da cel mai de preţ dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria.

În tradiția populară, Sfânta Maria Mică marchează începutul culesului viilor și al altor recolte de toamnă. Se spune că strugurii culeși în această zi sunt binecuvântați și vor aduce un vin bun și sănătos. De asemenea, se obișnuiește să se aducă la biserică primele roade ale toamnei pentru a fi binecuvântate de preot.

Peste 2,2 milioane de români îşi serbează onomastica în 8 septembrie, de sărbătoarea Sfintei Maria,Printre sărbătoriții zilei se numără persoanele care poartă numele de Maria, Mari, Meri, Marioara, Măriuța, Marița, Mara, Mariana, Ana Maria, Marilena, Marina, Marinela, Marița, Marusia, Măriuca, Maricica, Mia, Mimi, Mioara, Marian, Marin, Marinel.

Sfânta Maria Mică este înconjurată și de o serie de superstiții și credințe populare, care reflectă legătura profundă dintre om și natură, precum și încrederea în puterea divină.

Se spune că vremea din ziua de Sfânta Maria Mică prevestește cum va fi toamna și iarna. Dacă este o zi însorită și caldă, se așteaptă o toamnă lungă și blândă, iar dacă este o zi ploioasă și rece, se spune că iarna va fi grea și geroasă.

În ziua de Sfânta Maria Mică se spune că nu este bine să se facă treburi gospodărești grele, pentru a nu atrage mânia divină. Se spune că este bine să eviți certurile și conflictele, să fii bun și milostiv cu cei din jur, și să îți petreci ziua în rugăciune și meditație.

Înălțarea Domnului, cunoscută și sub denumirea de Ispas, este sărbătorită la 40 de zile de la Paște,. În 2024, Învierea Domnului a fost pe data de 5 mai, astfel că Înălțarea va fi joi, 13 iunie. Iată ce este bine, dar și ce nu trebuie să faci în această zi de mare sărbătoare.

De Înălțarea Domnului credincioșii se salută cu „Hristos s-a Înălţat” şi răspund cu „Adevărat s-a Înălţat”. Oamenii participă la slujbe religioase speciale organizate în bisericile lor locale pentru a comemora momentul în care Isus Hristos s-a înălțat la ceruri în prezența discipolilor săi.De asemenea, în ziua de Înălțare se roșesc ouăle, se pregătesc cozonacii, pasca și alte bunătăți pe care oamenii le pun pe masă și de Paște.

Deși puternic încărcată spiritual, sărbătoarea religioasă a Înălțării Domnului are, în folclor, semnificații diverse.

Superstiţioşii nu dau nimic și în special sare și foc din casă în această zi, căci cred că vor avea parte de pagubă, ceartă şi de inimă rea. Nu se seamănă culturile, căci nu vor da rod. În ziua de Ispas Nu se împrumută bani,nu este bine să te cerți sau să porți ură, nu se înstrăinează niciun obiect din casă.

Ce se seamană după Ispas, nu rodește;

Tradiția spune că se sfințesc plantele de leac. Așadar, leuşteanul, paltinul, alunul vor căpăta puteri tămăduitoare, fiind de mare folos celor care se confruntă cu diverse boli. În unele zone, oamenii obișnuiesc să se bată cu leuștean pentru a fi feriți de necazuri, în timp ce alții poartă la brâu frunze de nuc, pentru că se spune că și Mântuitorul le-ar fi purtat atunci când s-a înălțat la Ceruri.

În unele zone ale țării se practică obiceiul cocorului sau zburătorului. Copii confecționează păsări din hârtie, pe care le aruncă în aer, simbilizând astfel înălţarea lui Iisus Hristos la Ceruri. La sate, vârstnicii spun că pentru o recoltă bogată semănăturile se fac până când se sărbătorește această zi sfântă.