Praznicul Înălțării Domnului ne aminteşte de momentul biblic al finalizării activităţii pământeşti a Mântuitorului, la 40 de zile după Paşti. Conform relatărilor din Noul Testament, pe drumul spre Betania, Iisus Hristos S-a înălţat la cer în prezenţa apostolilor, garanţie a propriei noastre înălţări.

Sărbătoarea se regăseşte printre praznicele împărăteşti vechi, astfel că prima menţiune documentară a fost consemnată în anul 332, de unde aflăm că la Ierusalim, Înălţarea era prăznuită în aceeaşi zi cu Rusaliile, când se marca finalul perioadei pascale. Delimitarea dintre cele două mari praznice s-a făcut la sfârşitul secolului al IV-lea.

Tot în secolul al IV-lea, Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a lăsat o frumoasă predică la această sărbătoare, pe care el o numeşte „cinstită şi mare”, iar alte cuvântări găsim la Sfinţii Atanasie al Alexandriei şi Grigorie de Nyssa.

În secolul al VI-lea, Sfântul Roman Melodul a compus Condacul şi Icosul sărbătorii, iar imnografii din secolele următoare au compus canoanele din slujba Înălţării. În unele părţi ale ţării, din această zi şi până la Rusalii, creştinii se salută cu formula „Hristos S-a înălţat!”.

 Ziua Eroilor. Pe data de 10 martie 1920, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca în Ziua Înălţării Domnului să se oficieze slujba parastasului şi pomenirea eroilor în toată ţara. Pomenirea eroilor a fost interzisă din 1948 şi reluată prin hotărârile Sfântului Sinod din anii 1999 și 2001, când sărbătoarea Înălţării a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi Sărbătoare Naţională Bisericească. Totodată, în anul 1995 autorităţile de stat au decis ca Ziua Eroilor să se cinstească în ziua Înălţării Domnului, iar din anul 2003 a devenit zi de sărbătoare naţională.

Totodată, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase, în această zi, în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

 Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, are următorul program: 

–          de laora 6.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Înălțarea Domnului” de la mănăstirea Stejaru, așezământ monahal aflat în apropierea localității constănțene Saraiu;

–          de la ora 10.00, va oficia slujba de pomenire a eroilor la Cimitirul Internațional de Onoare de la Mircea-Vodă (Gară);

–          de la ora 13.30 va participa la ceremoniile religioase și militare dedicate Zilei Eroilor, de la Cimitirul Central din Constanța;

–          de la ora 16.00, va sfinți monumentul închinat eroilor de la biserica „Sfântul Gheorghe” din localitatea Dobromir Deal.

Crucile de la mănăstirea Dervent

Istoria Sfintelor Cruci de la Dervent poate fi reconstituită în parte cu ajutorul povestirilor din popor, transmise din generaţie în generaţie. Astfel, tradiția vorbește despre patru creștini care au fost condamnați la moarte de către conducătorul cetății Dervent. Aceștia au fost duși în arenă și supuși unor torturi greu de imaginat. Pe locurile unde au fost martirizați au fost găsite patru pietre crescute în formă de cruce. Nu se știe momentul martirajului. Până în secolul al XIV-lea nu se mai păstrează informații despre Sfintele cruci de la Dervent. Adem Paşa, pe moşia căruia se aflau Sfintele Cruci, a amenajat mai multe adăposturi pentru bolnavii creștini și musulmani care-și găseau tămăduire aici.

În perioada stăpânirii otomane Ahmet Bey (șeful unei raiale turcești de pe malul Dunării), aflând că aceste cruci aduc binecuvântare, a cumpărat moșia. Aceasta a fost ferită de foamete și de ciumă, iar mulți creștini veneau aici la muncă, doar ca să se atingă de Sfintele Cruci. În preajma războiului pentru independenţa României, s-a călcat tradiţia ocrotirii crucilor. Unul din descendenţi lui Ahmet a mers la câmp la vremea secerişului şi a observat că aceste Sfinte Cruci sunt foarte cinstite de către slujitori. El a lovit cu sabia în Crucea cea mare şi i-a rupt braţele, iar pe două din cele trei mici le-a scos din pământ.

După Războiul de Independență, un cioban surdo-mut din Coslugea și-a găsit vindecare la crucile de leac de la Dervent. Pe când își înapoia oile din marginea islazului l-a cuprins moleșeala, s-a întins și și-a așezat capul pe brațele curcii tăiate. Aici a dormit până după-amiază. Când s-a trezit a auzit tunetele și picăturile de ploaie. După ce și-a strâns turma care se împrăștiase a realizat minunea. Vestea minunii s-a răspândit și mulți oameni și-au găsit alinare la Crucile de leac de la Dervent, așa cum au fost numite.

Sursa: http://www.arhiepiscopiatomisului.ro

In aceasta zi sarbatorim amintirea a doua evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci:

– Aflarea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul si inaltarea ei solemna in fata poporului de catre episcopul Macarie al Ierusalimului, in ziua de 14 septembrie din anul 335;

– Aducerea Sfintei Cruci de la persii pagani, in anul 629, in vremea imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in biserica Sfantului Mormant (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.

Sfanta Cruce a fost aflata din porunca Sfintei imparatese Elena, mama Sfantului Imparat Constantin cel Mare. Datorita acesteia s-au gasit pe Golgota trei cruci. Pentru a afla care a fost crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul si care sunt crucile talharilor rastigniti odata cu El, patriarhul Macarie le-a spus sa atinga pe rand crucile de o femeie moarta. Femeia a inviat in momentul in care a fost atinsa de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost rastignit Hristos.

Dupa aceasta minune, Patriarhul a poruncit inaltarea Sfintei Cruci la un loc inalt, de unde sa o poata vedea tot poporul.

Cand imparatul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul, a luat cu el Crucea Domnului in Persia. Sfanta Cruce a ramas aici timp de paisprezece ani, pana cand Hosroe a fost invins de imparatul Heraclie, care a dus sfanta cruce in Ierusalim.

Inaltarea Sfintei Cruci se serbeaza cu post, pentru ca ea ne aduce aminte de patimile si moartea Mantuitorului.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Adormirii in Domnul a Sfantului Ioan Gura de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului;
– Imparatesei Plachila;
– Sfintilor Parinti care au participat la Sinodul al VI-lea Ecumenic;
– Sfantului Mucenic Papa;
– Sfantului Mucenic Teoclit;
– Sfantului Valerian, pruncul;
– Sfantului Cuvios Mucenic Macarie de la Manastirea Dionisiu (Muntele Athos).

Maine, se face pomenirea Sfantului Ierarh Iosif cel Nou de la Partos.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Obiceiuri:

Credincioşii nu au voi să mănânce de dulce în această zi.
Pentru că e un moment de pocăinţă, în această zi mare se ţine de preferat post negru. Cel ce se roagă şi ţine post negru se vindecă de boli.
Ziua Crucii este consideară dată ce vesteste sfârşitul verii şi începutul toamnei. Calendarul popular consemnează aceasta zi şi sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui. Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales în zonele deluroase şi sudice, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor. A doua denumire este legată de faptul că, din această zi, se crede că şerpii şi alte reptile încep sa se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primăvară. La sate, încă se mai crede că şerpii, inainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o margică numită „piatra nestemată”, ce ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor.

Potrivit altor tradiţii, de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăguna, năvalnic), care sunt duse, împreună cu buchet de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. Plantele astfel sfinţite se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste.

Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea parul, şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete.

Tot în această zi, în Bucovina , oamenii atârnau în ramurile pomilor fără de rod cruci de busuioc sfinţit, crezând că astfel vor avea parte de recoltă bogată în toamna viitoare.