Izvorul Tămăduirii este considerată o zi în care rugăciunile sunt mai puternice, iar oamenii caută curățare sufletească și speranță. Este un moment de liniște, credință și apropiere de spiritualitate, în care apa sfințită devine simbolul principal al vindecării și al binecuvântării.

În Biserică, Aghiasma mică se săvârşeşte de regulă la fiecare zi întâi a lunii, mai ales la 1 august (începutul postului Adormirii Maicii Domnului), 1 septembrie (începutul anului bisericesc), precum şi în Vinerea din Săptămâna Luminată (Izvorul Tămăduirii).

În această zi, în biserici se oficiază slujba de sfințire a apei, numită agheasmă mică. Credincioșii iau apa sfințită pe nemâncate, o păstrează în casă și o folosesc pentru rugăciune, sănătate și ocrotire.

Un obicei răspândit este stropirea cu apă sfințită, considerată aducătoare de liniște, binecuvântare și protecție. Oameni merg la izvoare sau fântâni considerate „tămăduitoare”, unde se spală simbolic pe față sau iau apă pentru acasă.

În izvorul de la Biserica Greacă din Brăila se adună lacrimile pe care Maica Domnului le varsă în Săptămâna Patimilor. Izvorul se deschide o dată pe an şi atrage pelerini din toata ţară.

Izvoare tămăduitoare mai sunt  la Mănăstirea Râmeţ şi Schitul Posaga din judeţul Alba, Mânăstirea Ghighiu, lângă Ploieşti, la Horăicioara în Neamţ, la Mănăstirea Brâncoveanu şi Mănăstirea Bucium din judeţul Braşov, Mănăstirea Izbuc din judeţul Bihor, Mănăstirea Prislop din judeţul Hunedoara,  Mănăstirea Săraca din judeţul Timiş, Mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti,  Mănăstirea Robaia şi Mănăstirea Nămăieşti din judeţul Argeş.

Un izvor tămăduitor este şi la Mănăstirea Dervent din satul Galiţa, județul Constanța, pe locul unde sfântul Apostol Andrei a făcut o minune.

Crucile de la mănăstirea Dervent

Istoria Sfintelor Cruci de la Dervent poate fi reconstituită în parte cu ajutorul povestirilor din popor, transmise din generaţie în generaţie. Astfel, tradiția vorbește despre patru creștini care au fost condamnați la moarte de către conducătorul cetății Dervent. Aceștia au fost duși în arenă și supuși unor torturi greu de imaginat. Pe locurile unde au fost martirizați au fost găsite patru pietre crescute în formă de cruce. Nu se știe momentul martirajului. Până în secolul al XIV-lea nu se mai păstrează informații despre Sfintele cruci de la Dervent. Adem Paşa, pe moşia căruia se aflau Sfintele Cruci, a amenajat mai multe adăposturi pentru bolnavii creștini și musulmani care-și găseau tămăduire aici.

În perioada stăpânirii otomane Ahmet Bey (șeful unei raiale turcești de pe malul Dunării), aflând că aceste cruci aduc binecuvântare, a cumpărat moșia. Aceasta a fost ferită de foamete și de ciumă, iar mulți creștini veneau aici la muncă, doar ca să se atingă de Sfintele Cruci. În preajma războiului pentru independenţa României, s-a călcat tradiţia ocrotirii crucilor. Unul din descendenţi lui Ahmet a mers la câmp la vremea secerişului şi a observat că aceste Sfinte Cruci sunt foarte cinstite de către slujitori. El a lovit cu sabia în Crucea cea mare şi i-a rupt braţele, iar pe două din cele trei mici le-a scos din pământ.

După Războiul de Independență, un cioban surdo-mut din Coslugea și-a găsit vindecare la crucile de leac de la Dervent. Pe când își înapoia oile din marginea islazului l-a cuprins moleșeala, s-a întins și și-a așezat capul pe brațele curcii tăiate. Aici a dormit până după-amiază. Când s-a trezit a auzit tunetele și picăturile de ploaie. După ce și-a strâns turma care se împrăștiase a realizat minunea. Vestea minunii s-a răspândit și mulți oameni și-au găsit alinare la Crucile de leac de la Dervent, așa cum au fost numite.

Sursa: http://www.arhiepiscopiatomisului.ro