Asociația de Cercetare, Consiliere și Psihoterapie Integrativă organizează, în perioada 18-19 martie 2017, la Timișoara, un program de formare profesională pentru psihologi și medici, care au posibilitatea de a obţine Certificatul European pentru Psihoterapia Copilului. Cursurile de formare, care au o durată de 2 ani şi 6 luni, sunt acreditate de Colegiul Psihologilor din România (COPSI) şi de Asociaţia Europeană Interdisciplinară pentru Terapie cu Copii şi Tineri (EITACYP) – unul dintre cel mai mari foruri europene pentru pregătirea profesională a psihologilor.

Proiectul educaţional este împărţit în 18 module, pentru a pregăti specialişti pentru toate stadiile de dezvoltare mentală, psihică şi cognitivă a copiilor şi adolescenţilor şi pentru toate problemele cu care aceştia se confruntă în decursul anilor. Totodată, psihoterapeuții români vor învăţa cum să gestioneze relaţiile cu copii care au dezvoltat tulburări de comportament – de cele mai puţin grave (dependența de jocuri și internet, tulburări de conduită, tulburări de atașament), la cele mai grave (dependenţa de droguri şi alcool, abuzurile fizice, sexuale şi stresul post-traumatic etc.) sau cum să le ofere sprijin în cazul tranziţiilor majore în viaţă (plasarea în familii surogat, doliu, divorţul părinţilor etc.).

“Până de curând, România nu a reuşit să specializeze, la standardele Uniunii Europene, suficienţi experţi în psihoterapia copiilor şi adolescenţilor. Din păcate, ţara noastră se află la coada clasamentului U.E. privind numărul de specialişti pregătiţi la standarde europene pentru psihoterapia copilului şi adolescentului. Graţie acestui parteneriat pe care l-am creat cu Asociaţia Europeană Interdisciplinară pentru Terapie cu Copii şi Tineri, am reuşit să aducem acest program de formare şi în România, cu scopul de a suplini acest gol pe care îl avem. Există o cerinţă mare în piaţă, părinţii au mare nevoie de specialişti, care să îi ghideze prin deja complicatul traseu pe care şi-l croiesc copiii şi adolescenţii. Ne dorim ca la finalizarea acestui proiect educaţional, să reuşim să certificăm, la standarde europene, cel puţin 100 de psihoterapeuți, pe care să-i plasăm în piaţă şi care să aducă un plus de valoare în relaţia părinte-copil”, declară dr. Oana Maria Popescu, președintele Asociației de Cercetare, Consiliere și Psihoterapie Integrativă şi coordonatorul programului de formare.

Echipa de formatori este una mixtă, aceștia fiind atât din România, cât și din două ţări europene, și este compusă din următorii: Oana Maria Popescu, Loredana Ileana Vîșcu, Silvia Georgiana Gane, Adriana Oachiș, Gabriel Balaci (România), Tina Peraica (Croaţia) şi Joana Hewitt-Evans (Marea Britanie).

Dependenţele apar din cauza că unele persoane resimt un gol interior, precum stima de sine scăzută sau lipsa iubirii din partea persoanelor apropiate, iar aceste carenţe încearcă să le împlinească prin mijloace exterioare. “Persoana în cauza, după lungi perioade de cugetări interioare, va ajunge să creadă că nimic din ceea ce îi oferă corpul, propriul sine, viaţa lui, nu reuşesc să îi satisfacă nevoile, dorinţele şi aşteptările. Va monitoriza alternativele şi, într-un moment de slăbiciune, probabil şi din cauza lipsei unui suport psihologic din partea familiei, va decide că doar mijloacele exterioare îl pot ajuta. Acela este punctul critic în care multe persoane pot genera dependenţe de ordin psihologic şi fizic, ambele tipuri fiind la fel de periculoase. Dacă dependenţa psihică se referă la dorinţa compulsivă de a consuma anumite substanţe sau de a repeta anumite comportamente pentru a obţine starea de bine, dependenţa fizică se referă la apariţia unor simptome specifice în momentul în care organismul simte lipsa substanţei sau a comportamentului adictiv, precum se întâmplă în timpul sevrajului”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Specialistul crede că în funcţie de factorul declanşator se poate anticipa şi tipul de adicţie sau dependenţă care poate fi generat:

Atunci când resimţim lipsa de iubire, poate apărea dependenţa de mâncare.

În momentul în care ni se resping unele dorinţe sau le autorespingem, există şanse mari ca să devenim dependenţi de dulciuri.

Prin reprimarea emoţiilor poate apărea dependenţa de fumat,

Lipsa de acceptare, de apreciere şi de încredere în sine sunt factori favorizanţi pentru dependenţa de jocuri de noroc.

Atunci când nu ne găsim locul în societate, în propria viaţă, şi încercăm să fugim de realitate în căutarea unei lumi mai bune, se consolidează un fundament favorizant pentru apariţia dependenţei de droguri sau de alcool.

Pentru a ieşi din capcana minţii noastre, care ne tot bombardează cu mesaje negative, că nu suntem iubiţi şi avem nevoie de stimuli externi pentru a fi fericiţi, trebuie să parcurgem câteva etape foarte importante. Prima este conștientizarea și acceptarea faptului că există o situație deficitară, respectiv instalarea unei dependențe. Următoarele etape sunt căutarea unui ajutor specializat şi urmarea paşilor terapeutici pentru schimbarea comportamentului compulsiv.