Dragobetele, celebrat pe 24 februarie, este o sărbătoare tradițională românească, cu rădăcini în credințele și obiceiurile vechi ale spațiului românesc. Sărbătoarea primaverii, 24 februarie, marchează și începutul anului agricol, momentul în care întreaga natură renaște, păsările își caută cuiburi și, după unele credințe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvie și iubirea, iar Dragobetele este ziua în care întreaga suflare sărbătorește înnoirea firii și se pregătește pentru sosirea primăverii.

Cuprins

• Legenda de Dragobete
• Tradiții și superstiții

Legendele spun că Dragobete este fiul Babei Dochia, un tânăr chipeș și năvalnic, reprezentând în opoziție cu aceasta principiul pozitiv. Dragobete este zeul tinereții, al veseliei și al iubirii din Panteonul autohton.

Conform legendelor populare, Dragobete fermeca pe toată lumea cu frumusețea și cântecele fluierului său. El se arăta în vis bărbaților tineri care urmau să se căsătorească și îi învăța tainele iubirii. Dragobete trezea dragostea în sufletele oamenilor și readucea viața în natură după lunile grele de iarnă. După sute de ani în care a trăit și i-a învățat pe oameni să iubească, Dragobete a murit și a fost transformat într-o plantă de primăvară, asemenea ferigii, numită „năvalnic”.

Dragobetele, este si ziua în care Biserica Ortodoxă sărbătorește Întâia și a doua aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul.

Sărbătoarea coincide cu trezirea la viață a naturii, de unde și sintagma „Dragobete – Cap de Primăvară”.

Năvalnicul Dragobete, cu un comportament nu tocmai cuviincios, descris de expresia „Dragobete, sărută fetele”, este considerat și patronul păsărilor nemigratoare.

În această zi, păsările încep să se strângă în stoluri, să se împerecheze și să își clădească cuiburi în care își vor crește puii. Din acest motiv, ziua se mai numește „Logodna păsărilor”.

Urmând exemplul înaripatelor, feciorii și fetele din satul tradițional românesc, dar și tinerii căsătoriți recent se întâlneau pentru a sărbători împreună Dragobetele.

Dacă ziua era frumoasă și însorită, fetele și flăcăii se adunau în cete și plecau la pădure în căutarea primelor flori ale primăverii, ghiocei, brândușe și viorele.

Dacă vremea era urâtă, fetele se adunau la casa uneia dintre ele sau la o rudă, unde mai târziu veneau și băieții din vecinătate, pentru a face Dragobetele împreună, petrecând cu multă veselie.

De Dragobete, femeile bătrâne făceau „de dragoste” pentru cele tinere. Pentru a fi drăgăstoase și frumoase tot timpul anului, fetele și tinerele neveste își făceau rezerve de apă din zăpada netopită, cu care se spălau la anumite sărbători de peste an.

Deoarece Dragobete este considerat „Cap de Primăvară”, se credea că orice activitate inițiată în această zi, mai ales în gospodărie, era de bun augur.

Superstiții de Dragobete:

Una dintre cele mai răspândite credințe era că îndrăgostiții trebuie să se sărute de Dragobete. Gestul acesta simplu era văzut ca o promisiune că iubirea lor va rămâne puternică. Dacă nu se întâlneau sau nu își arătau afecțiunea, oamenii se temeau că vor avea parte de ghinion în dragoste până la următorul Dragobete.

Dacă în ziua de Dragobete cineva aude o pupăză, atunci va fi harnic pe tot parcursul anului;

Dacă plouă de Dragobete, înseamnă ca va urma o primăvară frumoasă;

Ca sa nu-ți meargă prost tot anul, nu trebuie sub nicio formă să te cerți cu cineva în ziua de Dragobete.

Dragobetele, este si ziua în care Biserica Ortodoxă sărbătorește Întâia și a doua aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul.