24 – InfoPress.Tv Romania

24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române
Românii de pretutindeni aniversează în ziua de 24 ianuarie 2015, 156 de ani de la Unirea Principatelor Române. La Iași, în 5-17 ianuarie 1859 Adunarea electivă a Moldovei, prezidată de mitropolitul Moldovei Sofronie Miclescu, l-a ales Domnitor pe Alexandru Ioan Cuza. Apoi, la București, în dimineața zilei de 24 ianuarie 1859, după participarea tuturor deputaților la slujba de Te-Deum oficiată în actuala Catedrală patriarhală, Adunarea electivă a fost deschisă la orele 11.00 sub președinția Mitropolitului Nifon al Țării Românești. Lucrările Adunării Elective a Țării Românești s-au desfășurat pe Dealul Mitropoliei, în clădirea aflată lângă Catedrala Patriarhală. În cadrul ședinței, la propunerea lui Vasile Boerescu, a fost ales în unanimitate domn Alexandru Ioan Cuza, deja ales domn al Moldovei din 5 ianuarie 1859, înfăptuind astfel Unirea celor două Principate Române.

De atunci, an de an, ziua de 24 Ianuarie a fost sărbătorită de națiunea română, fiind considerată una dintre datele de referință ale istoriei noastre. La realizarea Unirii au contribuit și mulți slujitori ai Bisericii. De pildă, mitropoliți Nifon al Țarii Românești și Sofronie Miclescu al Moldovei au fost președinți ai Divanurilor Ad-Hoc convocate în toamna anului 1857 la București și Iași, iar în acestea au fost aleși și reprezentanți ai mănăstirilor și ai preoților de mir de la fiecare eparhie, cei mai mulți exprimându-și dorința de a se realiza unirea celor două țări. Lucrările Adunărilor elective care l-au ales ca domnitor pe Alexandru Ioan Cuza au fost prezidate tot de cei doi mitropoliți. Unii slujitori ai Bisericii au miilitat prin scrisul lor pentru Unirea Principatelor (Neofit Scriban, Melchisedec Ștefănescu, Iosafat Snagoveanul, Grigorie Musceleanu ș.a.)

An de an, ziua de 24 ianuarie devine prilej de a rememora un fragment important al istoriei românilor, cel al Unirii Principatelor.

Patriarhia Română recomandă ierarhilor şi preoţilor din eparhiile din ţară şi străinătate să oficieze slujbe de pomenire a tuturor celor care au contribuit la Unirea Principatelor Române din anul 1859 şi de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui deziderat naţional, această unire fiind baza statului român modern, România.

Tarnosirea Bisericii Manastirii Lipnita pe 24 august
Duminică, 24 august 2014, începând cu ora 7.45, mănăstirea „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Lipnița va îmbrăca haine de sărbătoare. Au fost finalizate lucrările de construcție ale bisericii mănăstirii, iar duminică va avea loc slujba de sfinţire. Aceasta va fi oficiată de un sobor de ierarhi din Bulgaria și România. Vor fi alături de I.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și P.S. Teodosie, vicar al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Bulgare, P.S. Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului. De asemenea, este așteptat să participe la eveniment și I.P.S. Ioan, Episcopul Covasnei și Harghitei.

Credincioşii vor putea participa la procesiunea întâmpinării icoanei Maicii Domnului „Tricherousa” (cu trei mâini) care va fi adusă din Sf. Munte Athos și va rămâne definitiv la mănăstirea Lipnița. Icoana este o reproducere a originalului Panaghia Tricherousa, cunoscută drept „Icoana Maicii Domnului cu trei mâini”. Potrivit tradiției, icoana a aparținut Sfântului Ioan Damaschin. După ce în lupta cu iconoclaștii sfântul a luat apărarea icoanelor, ereticii i-au tăiat mâna dreaptă. Căzând înaintea icoanei, Sfântul Ioan s-a rugat Maicii Domnului, iar Fecioara Maria l-a vindecat. Drept recunoștință și în amintire acestei minuni, Sf. Ioan Damaschin a adăugat la icoana Maicii Domnului o mână din argint, în partea de jos a icoanei.

Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul – Lipnița a luat fiinţă în noiembrie 2004, fiind situată pe drumul național Constanța – Ostrov (DN3), între mănăstirile „Sfântul Apostol Andrei” și Dervent. Noua mănăstire a pornit de la un simplu grajd, donat de Danciu Stelian, în care a fost amenajat un paraclis și un corp de chilii. În octombrie 2005 a început construirea casei monahale pe pământul donat de Primăria comunei Lipniţa, iar în ziua de 29 august 2006 a fost pusă piatra de temelie a bisericii cu hramurile Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august) şi Sfântul Mucenic Dasie (20 noiembrie). Tot atunci au fost sfinţite două clopote donate mănăstirii de către Elena Simuloiu.

Pe data de 6 iulie 2006, I.P.S. Ilarion, Mitropolit de Silistra (Bulgaria), a dăruit așezământului monahal dobrogean o părticică din moaştele Sfântului Mucenic Dasie. Sfântul Mucenic Dasie este un martir dobrogean trăitor în secolele III-IV, care a primit cununa muceniciei în ziua de 20 noiembrie 304.

În ziua de 29 august 2009 a fost sfinţit paraclisul de la demisolul bisericii, închinat „Sfântului Mucenic Dasie”. Paraclisul este placat cu piatră şi împodobit cu pictură bizantină, reprezentând sfinţi dobrogeni şi scene din viaţa Sfântului Mucenic Dasie. Pictura a fost realizată în tehnica alsecco acrilico de către pictorul Adrian Botea.

Biserica mănăstirii a fost construită între anii 2006 şi 2014, după planurile arhitectului Ion Bârlădeanu şi ale inginerului Gheorghe Oprea şi a fost pictată în tehnica frescă de către pictorii Adrian Botea, Elena Chertif și Florin Iacob. Arhitectura bisericii este o îmbinare între stilul bizantin şi stilul tradiţional dobrogean, fiind construită sub formă de cruce şi acoperită cu olane.

În cadrul așezământului funcționează un atelier de croitorie și broderie bisericească în care maicile confecționează veşminte preoţeşti și pentru biserici.